A face cariera

1

În zilele noastre, „cariera” este un certificat al existenţei în lume. Orice tânăr, întrebat ce-şi doreşte în viaţă, răspunde prompt că vrea să aibă o carieră. Toate celelalte aspiraţii sunt adumbrite de imperativul succesului profesional, asociat adesea unor ocupaţii intraductibile, desemnate prin simple majuscule. Prea puţin importă în ce domeniu anume şi pe temeiul cărei vocaţii trebuie obţinută reuşita. Tânărul de viitor se simte la fel de chemat în toate profesiile şi este dispus să lucreze oriunde şi orice, dacă i se oferă în schimb un „pachet salarial atractiv”. De altfel, însăşi această carieră reclamă nu atât competenţe specifice, cât un anume portret psihologic. Candidatul la succes trebuie să fie un tip flexibil, dinamic, motivat, cu calităţi şi hobby-uri diverse, cu excelente abilităţi de comunicare şi de muncă în echipă, capabil de multi-tasking, de o gândire pozitivă şi, mai ales, disponibil pentru un program prelungit. Altfel spus, el trebuie să renunţe la timpul liber pentru a trăi într-o echipă veselă, să facă multe lucruri în acelaşi timp, cu un aer sportiv, afabil, să-şi joace rolul colectiv cu neobosită încredere în sine. Deseori, natura muncii propriu-zise este eclipsată de coregrafia numită „politica firmei”, de personalitatea iradiantă a angajaţilor, de optimismul halucinant al întregului „background”. Excedat de imagini, omul firmei îşi arogă o identitate de grup, promovează o atitudine de succes, pledează constant în favoarea realismului pragmatic, printr-un discurs bilingv, inaccesibil unor neiniţiaţi. Prezenţa sa trebuie să fie un model al reuşitei în viaţă, un exemplu de ajustare existenţială, menit a-i trezi din letargie şi pe ceilalţi membri ai speciei. Omul cu existenţă ocupaţională este uşor de recunoscut prin câteva embleme ale „reuşitei”: este un tip igienic, mobil, sigur pe sine, bine dispus şi întotdeauna grăbit. El nu are timp de nuanţe, adică de „ nimicuri”, nu gustă decât ceea ce este util, iar semenii săi sunt nişte tu-uri mai mult sau mai puţin funcţionale.
Principalul lui atuu pare a fi lipsa de timp. Existenţa i se consumă între un „target” şi un „deadline”, după un „schedule” care nu-i permite decât vagi interferenţe cu viaţa reală. Obligat la un dinamism acrobatic, omul de carieră rezolvă probleme, elaborează strategii, pune la punct metodologii, concepe o logistică, iar această teribilă desfăşurare de forţe devine un spaţiu existenţial exhaustiv. Din motivaţie în motivaţie, el se vede redus la rolul pe care-l joacă, la funcţia deţinătoare de carieră, ce se transformă într-un mod de a fi. Există o întreagă industrie ce se ocupă de omul fără timp, pentru a-i dărui totul de-a gata şi a-l absolvi de toate componentele unei vieţi fireşti. Aspirantul la succes nu trebuie decât să consume pasiv ceea ce i se oferă în variante prescurtate, pentru a se putea concentra exclusiv asupra carierei. Ajuns acasă, la capătul unei zile întregi de „succes”, omul cu profesie atotsolicitantă se simte descumpănit şi confuz. Intimitatea îl sperie,liniştea îl deprimă, odihna îl nelinişteşte. Locuinţa sa nu mai atestă nici ea vreo urmă a trecerii prin lume, ci pare mai degrabă un laborator de relaxare programată, conceput strict funcţional: spaţii mari şi goale cu mobilier minimalist, împânzite cu aparatură menită a umple cu mult exterior interiorul. Instalat comod, într-un mare fotoliu, în faţa unui mare ecran, omul succesului îşi ocupă puţinul timp pe care-l are cu existenţe virtuale. Atunci când nu e foarte ocupat, e foarte obosit; atunci când are timp, nu mai are disponibilitatea de a participa la propriul timp. Singura compensaţie a acestei cariere cronofage este shoppingul, adică investiţia în imagine, prin care existenţa golită de conţinut îşi creează o nouă şi indispensabilă iluzie. Ceea ce pare a fi o reuşită în viaţă este de fapt un atestat al insignifianţei individului, al incapacităţii sale de a-şi trăi singur timpul liber, adică acel fragment de viaţă care-l defineşte în mod substanţial. Cariera carcerală de tip mo-dern nu numai că nu poate oferi nici o satisfacţie plauzibilă, dar este tocmai contrariul împlinirii de sine, ce necesită în primul rând timp. Succesul facil, asociat unei prestaţii agitatorice neobosite, este o simplă mască de carnaval.

Magda Wächter

Share.

About Author

1 Comment

  1. Foarte adevarat si mai ales de actualitate.Cred ca tot timpul a fost asa dar acum globalizarea ne afecteaza pe toti intr-un mod surprinzator de agresiv,ramine totusi intebarea ce va fi mai departe.Ar fi interesant punctul de vedere al unuia din China,India si Rusia.

Leave A Reply