Activitaţi pentru toata familia

0

Dacă tot e mai cald pe afară, avem şi iarbă şi zile mai senine, e obligatoriu să îi dezlipim pe copii sau tineri de computer şi televizor, de camerele lor sau de sufragerii. Cei care stau la case, şi nu doar ei, pot fi încurajaţi să-şi organizeze o mică grădină, de flori sau zarzavaturi. Până şi observarea seminţelor de diferite flori şi plante poate constitui o activitate distractivă, iar în acelaşi timp foarte educativă, dacă e coordonată cu plăcere şi cu răbdare. Un animăluţ de îngrijit şi hrănit contribuie la responsabilizarea copiilor dumneavoastră dacă acest lucru e făcut constant. Construirea de căsuţe pentru păsărele, de adăposturi pentru alte animale mici poate fi o modalitate de relaxare atât pentru copii, cât şi pentru părinţi după nesfârşitele ore de muncă sau şcoală. Reamenajarea camerei copilului/tânărului ar trebui gândită ca un semnal al relaxării, ca o acţiune care să strige tuturor, din prag, “Aici a sosit vara!”. Manuale, caiete, materiale didactice sau alte auxiliare ar trebui ordonate şi ascunse pentru o vreme în sertarul biroului sau în cutii organizatoare. Se pot schimba perdelele sau draperiile vechi cu altele mai vesele, mai plăcute. Să nu lipsească micile tablouri cu plante sau fotografii de familie. Florile sunt frumoase şi generează bună dispoziţie, însă trebuie să fiţi atenţi în alegerea lor (majoritatea utilizează, în timpul nopţii, oxigenul din cameră, dăunând sănătăţii). Încercaţi să îi obişnuiţi pe copii, de mici, să pună jucăriile de pluş în cutii sau sertare închise (au tendinţa de a acumula mult praf în care acarienii sunt la ei acasă). Cutiile cu jocuri, chiar şi cărţile ar fi mult mai sănătos să fie păstrate pe un raft din coridor sau debara. Camera nu trebuie aglomerată cu multe lucruri inutile, care să dea impresia de bazar. Gustul pentru frumos şi decent se formează de la cea mai fragedă vârstă. Sunt atâtea activităţi ce pot fi organizate cu toată familia! O partidă de şah, un meci de tenis de masă pe echipe sau de fotbal – când se adună toţi prietenii, tablele sau o partidă de Remi care să ne solicite atenţia şi concentrarea, baschetul sau o tură de cartier cu bicicleta. Singura condiţie e să ne facem un pic de timp. Ce mai putem face afară? Concursuri cu bicicleta, plimbări în afara localităţii, excursii de o zi, cu studierea naturii şi învăţarea de deprinderi noi cum ar fi pregătirea şi aprinderea focului, aşezarea mesei, curăţarea locului. Un arc făcut cu mâinile tale, o morişcă din urzică, o piatră aruncată în râu, un zmeu ridicat cu tata sau mama, un buchet de floricele sunt adevărate comori care ne pot hrăni mintea şi sufletul ani de zile. Însă pentru ca toate aceste activităţi să aibă succes şi continuitate, părinţii trebuie din când în când să participe alături de copil la diversele treburi pe care acesta şi le-a adjudecat. Un cuvânt de laudă, un sfat, cinci minute de atenţie, când ne povestesc despre realizările lor – toate pot face minuni pentru personalitatea celor mai mici ca noi.

 Emilia Precup

Share.

About Author

Leave A Reply