Anemia la copii şi adolescenţi

0

Există multe motive pentru care copilul dumneavoastră poate fi anemic şi, uneori, este greu să observaţi semnele acesteia. Cu toate acestea, există unele simptome specifice, cărora trebuie să le acordaţi atenţie şi teste suplimentare care se pot face pentru a diagnostica corect anemia. Deseori, soluţia poate fi la fel de simplă, precum schimbarea dietei sau unele suplimente nutriţionale.

Ce este anemia?

Anemia apare atunci când numărul de globule roşii din sânge scade. Este una dintre cele mai frecvente tulburări ale sângelui şi poate duce la alte complicaţii. Globulele roşii conţin hemoglobină, care transportă oxigenul la nivelul ţesuturilor organismului şi organelor, inclusiv creierului. Globulele roşii nu sunt permanente. Celulele sanguine noi sunt produse în interiorul măduvei osoase şi apoi trec în fluxul sangvin. Dacă organismul este sănătos, acestea trăiesc până la 120 de zile.

Semne de anemie

De obicei, primul semn de anemie la copii este culoarea galbenă a pielii. S-ar putea, de asemenea, să observaţi că buzele, paturile unghiilor şi pleoapele sunt mai puţin roz decât înainte. Cu toate acestea, deoarece aceste modificări se produc în timp, nu le veţi putea remarca cu uşurinţă. Alte semne de anemie includ oboseala, iritabilitatea, ameţelile, bătăi mai rapide ale inimii. În unele cazuri mai severe, în care distrugerea globulelor roşii este cauza, s-ar putea să observaţi, de asemenea, o tentă galbenă a pielii copilului şi albul ochilor săi, indicând icter. Aceste semne ar putea să fie însoţite de urina închisă de culoarea ceaiului şi sângerări sau vânătăi uşoare. Un medic va putea diagnostica complicaţiile suplimentare, cum ar fi splina mărită sau ficatul.

Cauze

Principalele trei cauze ale anemiei sunt pierderea excesivă de sânge, distrugerea crescută a globulelor roşii şi producţia inadecvată de globule roşii de către măduva osoasă. Anemia poate fi cauzată şi de probleme nutriţionale, cum ar fi lipsa fierului, vitaminelor, infecţii, unele forme de cancer sau boli moştenite. Anemia cauzată de lipsa fierului este cel mai des întâlnită la copiii sub 2 ani sau la tinerele adolescente care au început să aibă menstruaţie. Deficienţa de acid folic şi vitamina B12 poate provoca, de asemenea, anemie, care este cel mai adesea întâlnită la persoanele care mănâncă puţină carne sau legume bogate în acid folic.

Diagnosticare

Pentru a diagnostica anemia este necesară o hemogramă completă. Acest test va indica nivelul de globule roşii din sânge. Analiza completă a compoziţiei sângelui este cea mai în măsură să furnizeze informaţii privitoare la natura anemiei şi la cauzele ce au determinat-o. Aceste analize sunt de mai multe feluri, şi în funcţie de fiecare pacient în parte, medicul alege maniera de testare optimă. Anemia poate duce la complicaţii numeroase, cum ar fi disfuncţionalităţi ale organelor de coordonare a organismului şi oboseala. În cazul în care copilul dumneavoastră este sugar sau preşcolar, deficitul de fier poate cauza întârzieri în dezvoltarea acestuia şi probleme de comportament, cum ar fi dificultatea în interacţiunile sociale sau de atenţie. În cazul în care un deficit de fier nu se tratează în mod corespunzător, aceste probleme se pot menţine pe toată perioada şcolii şi după aceea.

Tratament

Diferitele tipuri de anemie necesită tratamente diferite. În cazul în care copilul dumneavoastră are anemie din cauza lipsei de fier, medicul îi poate prescrie un supliment de fier sau puteţi să adăugaţi în dieta acestuia alimente bogate în fier şi să eliminaţi laptele. Dacă anemia este provocată de lipsa acidului folic sau a vitaminei B12, suplimentele pentru aceste substanţe nutritive pot fi recomandate. În cazul în care anemia este cronică sau mai severă, atunci este nevoie de medicaţie, o transfuzie de sânge, sau chiar ar putea fi necesare intervenţii chirurgicale.

Marieta Gordan

Share.

About Author

Leave A Reply