„Astmul, cea mai raspândita suferinţa cronica a copilului şi adolescentului, evolueaza pe durata întregii vieţi”

0

Dr. Secureanu Florin Adrian, Medic Specialist Chirurgie Generală, Lector Universitar Catedra de Genetică – Facultatea de medicină Universitatea „Titu Maiorescu”, Manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa”

Astmul este o suferinţă cronică, de natură inflamatorie, din ce în ce mai răspândită, care afectează calitatea vieţii individului, familiei sau anturajului acestuia, reprezentând o reală povară socială prin costurile ridicate necesare unei îngrijiri optime. Astmul este frecvent întâlnit începând din perioada copilăriei, deşi debutul acestei afecţiuni poate să se producă şi în alte perioade ale vieţii, inclusiv la bătrâneţe. Evoluţia astmului este rareori solitară, cel mai adesea fiind asociat sau în relaţie de precesiune reciprocă cu alte manifestări, în special cu rinita alergică sau nonalergică, cu polipoza nazală sau cu dermatita atopică. S-a dovedit că astmul alergic apare mai frecvent în copilărie şi în perioada de adolescenţă sau de adult tânăr, în timp ce astmul nonalergic este întâlnit mai frecvent în a 2-a parte a vieţii, deseori indus de infecţii severe, expuneri necontrolate la diverşi iritanţi respiratori, inclusiv de medicamente din grupa beta blocantelor sau antiinflamatoarelor nesteroidiene, pe fondul unei predispoziţii constituţionale neremarcată anterior. Dimensiunea răspândirii astmului în întreaga lume ne este subliniata de estimări statistice recente, extrem de credibile, care arată că aproape 5 milioane de tineri cu vârsta sub 18 ani prezintă simptome de astm, în timp ce aproape 1/6 dintre aceştia nu ating 5 ani. Dacă adăugăm că pentru copiii sub vârsta de 15 ani, numai în S.U.A. se efectuează aproximativ 3 milioane şi jumătate de consulturi medicale şi că sunt înregistrate peste şase sute de mii de vizite în urgenţă, iar costurile de îngrijire depăşesc anual bilioane de dolari, putem să avem o imagine apropiată de realitate asupra importanţei recunoaşterii şi efectuării la timp a tratamentelor necesare pentru controlul astmului. Cum se recunosc simptomele de astm? Deşi pare uşor, astmul, în special la copil, este diagnosticat cu dificultate pentru că manifestările prin care acesta se face prezent sunt întâlnite şi în alte suferinţe. Simptome si semne de boală precum: tusea, zgomotul la respirat asemănător cu un şuierat (wheezing-ul), scurtarea respiraţiei, care devine şi frecventă, apăsarea toracică, lipsa/setea de aer ne sugerează astmul mai ales la un copil atopic, care prezintă el însuşi şi alte boli alergice (rinită, conjunctivită, dermatită atopică, alergii alimentare) sau ai cărui părinţi, bunici, unchi, mătuşi, fraţi şi surori sau veri suferă de astm sau de alte boli alergice. Dacă acest copil a fost expus fumatului matern în perioada de sarcină sau fumatului pasiv în perioada perinatală, precum şi unor infecţii virale repetitive, riscul de a deveni astmatic este de considerat, chiar dacă de moment simptomele sunt discrete sau intermitente. Trebuie ştiut că modalităţile de evoluţie în timp a simptomelor sugestive de astm la copil sunt multiple. Este posibil ca, la sugari şi în mica copilărie în cursul unor viroze, să apară dificultăţi de respiraţie şi wheezing repetitiv şi totuşi, cu timpul, acestea să dispară. Acesta este wheezing-ul tranzitoriu. Pe de altă parte, la alţi copii, simptomele pot persista, iar accesele de dispnee nocturnă, precedate sau asociate cu accese chinuitoare de tuse, provocate uneori de efortul de alergat sau chiar de joacă în casă sau de expunerea la aer rece, devin foarte frecvente şi progresiv mai severe. În această situaţie, astmul poate să devină o boală care va evolua numai rareori până la vârsta pubertăţii sau chiar a adolescentei, de cele mai multe ori dezvoltându-se ca o afecţiune cronică, cu grade de severitate evolutivă diferite, dar constantă pe parcursul întregii vieţi. Din nefericire, până în prezent nu se cunoaşte nici-o metodă de evaluare a riscului de a deveni astmaţi şi nici de a putea anticipa cu siguranţă fenotipul evolutiv al bolii, care pare să fie determinat genetic şi modulat de condiţiile de mediu la care copilul este expus. Ca urmare, se recomandă ca tratamentul să fie efectuat cu toată atenţia, ca şi cum copilul prezintă această boală. Această atitudine se impune odată mai mult cu cât infecţiile virale foarte frecvente la vârsta copilăriei, fumatul pasiv şi expunerea la fumul de lemne, expunerea la alergene (acarieni, alergene de origine animaliera, polenuri, mucegaiuri) efortul fizic, agravarea unor suferinţe asociate (rinite, conjunctivite, reflux gastroesofagian), stări emoţionale diverse şi chiar plânsul sau râsul pot fi factori declanşatori ai acceselor astmatice. Este de subliniat că, la copiii sub 5 ani, astmul este frecvent asociat cu alergia, dovedită la 70- 90% dintre ei cu ajutorul testării cutanate prin înţepătură (prick tests) sau prin dozare de IgE specifice în sânge, chiar şi în situaţii în care infecţiile par a avea rolul dominant, dar după cum se înţelege, alergia este absentă la 1 /3 dintre cazurile de astm la copil. Dacă supoziţia de astm poate fi făcută cu uşurinţă, confirmarea astmului la copilul mai mic de 6 ani prin probe respiratorii este dificilă, tehnica bodypletismografiei fiind rezervată cercetării, iar spirometria şi peak-flow metria fiind greu de efectuat, întrucât solicită coordonarea actului respirator. Ca urmare, medicul care urmăreşte un copil potenţial asmatic, va monitoriza îndeosebi:

– derularea episoadelor de dispnee, tuse şi wheezing;

– reversibilitatea limitării fluxului aerian;

– inventarierea şi excluderea diagnosticelor alternative. Se consideră că dacă simptomele iniţiale sugerează astmul, diagnosticul poate fi acceptat, iar copilul monitorizat. Diagnosticul de astm trebuie admis inclusiv în situaţii care denotă:

– iritabilitatea căilor aerifere,

– Bronşite cu wheezing,

– Bronşiolite recurente,

– pneumonii interstiţiale recurente asociate cu wheezing etc.

(Va urma)

Share.

About Author

Leave A Reply