Boul

0

‐ Bun bou! intră în vorbă cu un negustor, într‐un iarmaroc, un om care părea între două vârste şi‐ntre două decizii: să ia sau să nu ia boul.

‐ Bun, acceptă proprietarul boului, care părea destul de familiarizat cu complimentele.

‐ E de vânzare? nuanţă o incertitudine admi‐ ratorul boului.

‐ Da’ matale crezi că l‐am adus la expoziţie? răspunse, întrebând spiritual, neguţătorul de bou. E de vânzare, de bună seamă, cum mă vezi, cum te văd şi cum ne vede.

‐ Şi la ce preţ e evaluat mugitorul?

‐ Dai o mie de lei, taică, şi‐l iei de zgardă!

În cunoştinţă de preţ, străinul se apucă să privească jivina mai pe‐ndelete. Îi dădu târcoale boului de câteva ori, îl masă pe burtă să‐i simtă spaţiile in‐ tercostale, măsură cu o căutătură atentă coada, îi recoltă o probă de ţesut cornos, îl pocni într‐un ge‐ nunchi să vadă dacă are reflexe şi îi deschise chiar şi gura, să se convingă că nu posedă cumva dinţi de carnivor. După acest meticulos examen, reveni lângă negustor, pe care îl mustră cu o evidentă dezamăgire:

‐ Păi bine, domnule, ăsta‐i bou?

Patronul boului îl privi chiorâş, fiindcă aşa îi funcţionau lui ochii, şi debusolat, căci n‐avea busolă la bou, iar o astfel de întrebare nu îi mai pusese ni‐ meni până atunci. Totuşi, îşi regăsi puterile explicative şi se luă în argumente cu scepticul:

‐ Că doar n‐o fi rinocer, omule! Matale eşti opac la cristalin? E bou toată ziua, din neam de vacă,asta‐i culmea!

‐ Păi cum vinzi, domnule, un bou cu coarne atât de mici şi aşa de casante? Nu le vezi cum se fă‐ râmă ca pesmetul, că ar trebui să‐l ţii cu calciu efer‐ vescent, nu cu fân, şi nici nu ştii dacă‐i suportă organismul şi nu face vreun ulcer stomacal de pe urma atâtor chimicale!

‐ Şi ce‐are dacă îi sunt coarnele mai firave, doar nu cu ele munceşte!

‐ Domnule, hai să‐ţi explic cum stă treaba, că te văd cam ignorant şi asta nu‐mi place. Spre exem‐ plu, eu cumpăr boul, mă duc cu el acasă şi‐l fac pro‐ prietatea mea indisolubilă. Mă ajută la muncit, îl ajut şi eu, că doar trebuie să trăim în cadru de bună în‐ ţelegere şi cooperare. Dar eu nu‐l pot ajuta stând tot timpul lângă el. Închipuieşte‐ţi că‐l atacă vreo fiară a pădurii. Păi cu ce se apără, că dacă adie niţel vântul îi cad coarnele după cât de prost îi stau în cap! Cu plasticul ăla de trucaj cornos cum să se apere? Asta înseamnă că trebuie să‐l apăr eu, adică să‐i stau tot timpul în preajmă şi să‐l ocrotesc. Păi unde ai văzut matale bou cu bodyguard? Adică să ajung eu în slujba boului pe care l‐am cumpărat ca să îl angajez în slujba mea? Nu că aş fi de la protecţia animalelor, dar sunt milos şi nici n‐aş vrea să am coş‐ maruri ştiindu‐l lipsit de apărare, lucru care înseamnă o sinucidere mai ceva ca în Agatha Christie. Fireşte, aş putea să‐i cumpăr nişte proteze, să‐l duc la doc‐ tor să‐i facă filet în craniu, dar asta înseamnă să‐l maltratez neavenit, iar boul va avea conştiinţa infir‐ mităţii. Şi doar nu mi‐a făcut nimic uite ce privire duioasă şi pacifistă are! Aşadar matale ceri atâta bănet pe un bou pe care eu îl iau în bună stare, iar revistă independentă când ajung acasă constat că a chelit, că i s‐au risipit coarnele firimitură cu firimitură. Treabă e asta?

‐ Gata, dom’le, ogoaie‐ţi discursul! se exasperă negustorul. Las o sută de lei din preţ, numai nu mai batjocori animalul!

‐ Da, matale îţi vine uşor să laşi, dar crezi că eu îl pot lua în halul ăsta? Uite şi tu ce copite zdren‐ ţuite are, zici că a făcut toată viaţa drumeţie prin Cordilieri. Mi‐e să nu i se fi şi ros vreo duzină de cen‐ timetri din picioare, că par cam scurte şi cam strâmbe. Nici măcar atâta grijă n‐ai avut de el să‐i pui potcoave!

‐ Unde ai văzut tu bou potcovit, omule? se in‐ dignă comerciantul.

‐ Că am văzut sau nu, asta n‐are importanţă atunci când necesitatea îşi spune cu greutate cu‐ vântul. Măcar nişte blacheuri să‐i fi pus, poate‐l mai ridicai în stabilitate. Că‐l pui la jug şi trage, săracul! Dar şi când alunecă? Poate cădea în vreo genune vi‐ cleană, se poate prăvăli ca polobocul. Şi dacă are şi un car în spate? Şi, culmea catastrofei, dacă vehiculul conţine, pe lângă altele, şi un om? Ajunge boul uci‐ gaş din culpă? Ajunge. Mai poţi să‐l tragi la răspun‐ dere că a produs ireparabilul? Nu poţi, chiar dacă rămâne miraculos în viaţă salvat din prăpastie. Sau poftim, iarna, de pildă! Păi asta, bietul, derapează cu copitele alea cu franjuri de zice lumea că învaţă patinaj artistic sau alte sporturi de măiestrie hiber‐ nală. Şi atunci ce faci? Pui bou‐n căruţă şi‐l remor‐ chezi cu maşina? Da’ cine‐şi cumpără bou să‐i arate frumuseţile naturii, dom’le?

27a

‐ Gata, ho, omule, că mi‐ai potcovit răbdarea! încercă negustorul să curme târguiala. Uite, mai las două sute de lei, numai lasă‐mă şi matale în depli‐ nătatea minţilor.

‐ Adică dumneata crezi că eu de răutăcios ţi‐am zis toate astea? Recunoaşte, domnule, că orice marfă are viciile ei calitative. Aşa cum tot viciu calitativ se poate considera obezitatea hidoasă a acestui bou. Uite şi tu ce foale de templu budist are, parcă ar fi gravid. Ăsta n‐a auzit de alimentaţie raţională în viaţa lui. Fireşte, unui bou îi şade bine să fie mare şi vânjos.

Dar ăsta e disproporţionat, e imens doar la burtă. Trebuie să aibă un strat de grăsime de nu‐i mai ajungi la stomac nici cu o sabie de samurai. E clar că dacă vrei să‐l pui la treabă se impune să‐l bagi mai întâi la un regim intensiv de cură de slăbire. Dar poate nu su‐ portă şi moare înainte să se despoaie de ţesutul adi‐ pos. Şi atunci eu cu ce mă aleg? Ştii cu ce? Cu un cadavru de bou pe care trebuie să‐l îngrop pe loc, acolo unde răposează, pentru că tonajul lui nu îl poţi clinti decât cu sisteme mecanizate. Dar să zicem că l‐aş accepta aşa grăsan cum e. Hm! Ăsta trebuie să fie furajat cât doi boi şi o vacă la un loc. Păi unde e logica, dom’le? De ce să cumpăr mâncare de trei porţii dacă eu am doar un bou? Nu e o cheltuială supli‐ mentară pentru mine? Şi poate că boul ăsta nici nu‐mi aduce satisfacţiile scontate. Poate îi plezneşte vreo vână şi moare, şi atunci eu ce am realizat? Pierdere de bani. Am dreptate?

‐ Omule, pricep că ai ce ai cu boul, dar ce ai cu mine că‐mi pui tot felul de întrebări de mă ameţesc? Las animalul la juma’ de preţ, dar nu‐i mai găsi nod în papură!

‐ Bine, domnule, te menajez. Deşi mai există un lucru pe care m‐aş simţi foarte vinovat să‐l trec sub tăcere. Matale te‐ai uitat vreodată la dinţii pe care îi poartă în gură acest bou? Îţi spun eu că nu te‐ai uitat, altminteri ai fi ştiut cât îi sunt de cariaţi. Măselele acestui bou sunt mai deteriorate decât rui‐ nele unei cetăţi antice.

‐ Da’ ce‐ţi veni, omule, că numai calul care nu e de dar se caută la dinţi?!

‐ Lasă, stimabile, vechile şi înţeleptele vorbe din popor, că dumneata nu eşti în târg să vinzi pro‐ verbe, ci un bou, căruia i‐a scăzut PH‐ul în gură într‐un asemenea hal, că nici cu guma de mestecat după fiecare masă nu‐l mai poţi ajuta. Şi nu numai că îi sunt toţi dinţi roşi de carii, dar, acuma cu jenă te întreb, matale ai simţit cum îi miroase gura? Îţi spun eu, că l‐am adulmecat în treacăt: ca un canal neas‐ tupat.

‐ Şi ce‐i vrea, omule, să‐l spăl pe dinţi? Ei, drăcia boului!

‐ Stai, domnule, nu te înfierbânta aşa, că eu nu‐ţi zic de rău, eu doar consemnez nişte deza‐ vantaje pe care le are arătarea asta de lângă noi. Nu‐i vorbă să‐l fi spălat pe dinţi, dar barem nişte apă de gură puteai să‐i dai înainte să‐l aduci în târg!

‐ Omule, ai milă de mine şi nu mă mai asupri. Mai las două sute de lei din bou, gata, că nu mai pot suporta să aud despre toate hibele animalului, se tângui, istovit, negustorul.

‐ Da, şi dumneata pleci mulţumit cu banii acasă, iar boul rămâne să se chinuie într‐o altă cus‐ todie. Fiindcă se chinuie, domnule, să ştii. Citesc asta în ochii lui omenoşi, care aruncă priviri de un fierbinte chin lăuntric. Şi‐l înţeleg pe deplin. Nu vezi ce ciot de coadă are? Cum să se apere el cu imita‐ ţia asta, care pare crescută acolo doar ca să‐l facă de râs?! Uite cum îi dau muştele târcoale, că s‐au în‐ văţat că nu le poate face nimic rău. Pe matale nu te‐ar chinui un astfel de asalt continuu şi nemilos? Ba, precis te‐ar chinui. Dacă bietul bou va avea cum‐ plitul ghinion să fie atacat de o muscă ţeţe? Trăieşte ea în Africa, dar poţi să ştii când emigrează? O să doarmă boul toată ziua? O să doarmă. Dacă n‐are coadă combativă, cum să se apere? Să‐l dai cu in‐ secticid pe piele? Poate se irită, poate face vreo ex‐ plozie alergică. Cum să‐ţi baţi joc de el în felul ăsta? E inuman.

‐ Domnule, gata, nu mai îmi spune niciun cu‐ vânt, că explodez, scoate o sută de lei, ia boul ăsta defect şi du‐te cu el unde‐i şti, numai lasă‐mă‐n pace, că m‐ai îmbolnăvit. O sută de lei şi‐i boul dumitale!

‐ Ţine‐ţi, dom’le, boul, ce să fac eu cu el?

‐ Păi nu vrei să‐l cumperi? Ţi‐am zis că îl las la zece la sută din preţ!

‐ Vezi‐ţi, domnule, de treabă, eu am bou acasă,ce îmi mai trebuie unul?!

Vânzătorul simţi că dă în clocot ca un cazan uitat sub presiune:

‐ Şi atunci de ce te‐ai mai târguit aici pe nervii mei şi pe defectele boului?

‐ Eu nu m‐am târguit, domnule, eu am vrut doar să te fac şi pe matale să ştii ce vinzi, de‐aia ţi‐am în‐ şirat toate problemele acestui preacinstit animal do‐ mestic.Negustorul văzu negru în faţa ochilor. Aşa că apucă un par şi păli boul drept în frunte.

‐ Pfui! îşi spuse omul. Era să vând un monstru!

Fragment din volumul de schiţe umoristice „Rromeo şi Julita”, de Tiberiu Sabo, 

ediţie revăzută şi adăugită, 2014 

Share.

About Author

Leave A Reply