Campionul

0

Campionul

Un mare antrenor de tir cu arcul organiză un concurs cu elevii săi pentru a le vedea nivelul de pregătire. În ziua fixată, pe o pajişte a fost agăţată de creanga unui copac o ţintă de lemn cu un cerc roşu în mijloc. În partea opusă a pajiştii fu trasată o linie, în spatele căreia se aşezară concurenţii.

 

Un tânăr înaintă ţanţoş, nerebdător să-şi arate priceperea. Apucă bine arcul şi o săgeată şi luă poziţia de tragere.

„Pot trage, domnule antrenor?”, întrebă el.

„Vezi copacii aceia mari care ne înconjoară?”

„Da, domnule, îi văd foarte bine împrejmuind pajiştea”.

„Bine”, răspunse antrenorul, „du-te lângă ceilalţi, nu eşti încă pregătit”.

 

Elevul, mirat, aşeză arcul la loc şi ascultă. Al doilea concurent înaintă. Luă arcul şi săgeata şi se pregăti să ţintească cu grijă. Antrenorul veni lângă arcaş şi-l întrebă: „Mă poţi vedea?”

„Da, domnule antrenor, vă pot vedea, sunteţi chiar lângă mine”.

„Du-te şi te aşează lângă ceilalţi”, răspunse antrenorul. „Nu vei putea ochi ţinta niciodată”.

Toţi participanţii, unul după altul, apucară arcul şi se pregătiră să tragă săgeata, dar de fiecare dată, antrenorul punea o întrebare, asculta răspunsul şi-i trimitea la loc. Mulţimea, uimită, începu să şuşotească. Niciunul dintre elevi nu trăsese nicio săgeată.

 

Înaintă atunci cel mai tânăr dintre elevi. Stătuse la o parte, tăcut. Încordă arcul apoi rămase nemişcat, cu ochii aţintiţi înainte.

„Vezi păsările care zboară deasupra pădurii?” îl întrebă antrenorul.

„Nu, domnule, nu le văd”.

„Vezi copacul de care e prinsă ţinta de lemn?”

„Nu, domnule, nu-l văd”.

„Dar cel puţin ţinta o vezi?”

„Nu, domnule, nu o văd.”

Din public se auzi un râset. Cum putea acel copil trage la ţintă dacă nu reuşea nici măcar să o deosebească de restul pajiştii?

 

Dar antrenorul ceru să se facă linişte şi-l întrebă calm pe elev: „Dar atunci, spune-mi, ce vezi?”

„Văd un cerc roşu” răspunse tânărul.

„Perfect”, răspunse antrenorul. „Poţi trage la ţintă”.

 

Săgeata străbătu uşoară văzduhul, şuierând şi se împlântă vibrând drept în mijlocul cercului roşu desenat pe ţinta de lemn.

 

„Marta, Marta, pentru multe te îngrijorezi şi te frămânţi! Un singur lucru trebuie” (Luca 10, 41-42).

 

Bruno Ferrero

(volumul „Noi avem aripi”, editura Galaxia Gutenberg, 2007)

Share.

About Author

Leave A Reply