Cartea care te trezeşte: “În Compania Binelui. Drumul scurt de la lumea corporatistă la sărăcie, curăţie şi ascultare”, de James Martin SJ

0

O carte este un suflet. O carte este o viaţă. E viaţa pe care alegem s‐o trăim în clipele noas‐ tre de răgaz: o viaţă de acţiune sau de vis, de aventuri, de ştiinţă, de informare sau dezin‐ formare, de dragoste şi ură sau, pur şi sim‐ plu, o viaţă de iubire, care trece dincolo de acţiune, de informare, de dragoste, pentru că este cartea Sinelui care îl caută pe Dum‐ nezeu şi, găsindu‐l, nu încetează să‐l caute. O astfel de carte a Sinelui este “În Compania Binelui. Drumul scurt de la lumea corpora‐ tistă la sărăcie, curăţie şi ascultare”, de James Martin SJ, apărută la Editura Galaxia Guten‐ berg, în excelenta traducere a Claudiei Stan.

Cine este James Martin SJ?

Preot iezuit, scriitor şi jurnalist, James Martin s‐a născut în 29 decembrie 1960 în Plymouth Meeting, Pennsyl‐ vania, SUA. A absolvit prestigioasa Facultate Warthon, de Administrare a Afacerilor, şi a lucrat timp de şase ani, urcând treptele ierarhice până la Specialist ‐ Corporate Fi‐ nancial Management Development, în compania Gene‐ ral Electric2. Nesatisfăcut de lumea corporatistă, a renunţat la toate avantajele oferite de înalta sa poziţie ie‐ rarhică şi a intrat ca novice în Societatea lui Isus. A fost hirotonit preot în 1999. În prezent lucrează ca editor pentru probleme de cultură la revista iezuită “America Magazine”3, este comentator la CNN, NPR, Fox News Channel, revista “Time”, columnist op‐ed4 la “The New York Times”. A scris şi a editat peste zece cărţi, în special despre experienţa sa de viaţă5. Cea mai cunoscută carte a sa, “My Life with the Saints”6 (Loyola Press., 2006), cu‐ prinde memoriile autorului privind vieţile unor sfinţi ca‐ tolici (de altfel, foarte umani), precum şi ale altor bărbaţi şi femei sfinte şi modul în care i‐au influenţat viaţa. Car‐ tea a fost considerată drept “una din cele mai bune cărţi ale anului” de către “Publishers Weekly”7 , iar în 2007 i s‐a atrbuit premiul Christopher8. O altă carte a sa, “The Jesuit Guide to (Almost) Everything: A Spirituality for Real Life” (Harper One., 2010)9, în care autorul explică în ce mod spiritualitatea Sf. Ignaţiu de Loyola ne poate ajuta în viaţa de zi cu zi, a primit în 2011 acelaşi premiu10 şi a fost nominalizat best‐seller de “New York Times”.

 “Ce iar folosi omului dear câştiga lumea întreagă, dacă şiar pierde sufletul?”

Volumul “In Good Company: The Fast Track from the Corporate World to Poverty, Chastity and Obedience” (Sheed & Ward, 2000), relatează perioada studiilor autorului la Facultatea Warthon, de Administrare a Afa‐ cerilor, apoi angajarea, ascensiunea , satisfacţiile şi in‐ satisfacţia crescândă ca salariat la General Electric, chemarea pentru viaţa consacrată şi noviciatul în So‐ cietatea lui Isus. Cartea ar putea fi considerată istoria unei convertiri. Cititorul este condus cu delicateţe, vervă şi umor prin meandrele vieţii universitare americane, desfăşurate sub imperiul a două moto‐uri: „Inveniemus viam aut faciemus” (Vom găsi drumul sau vom face unul) şi „Leges sine moribus vanae” (Legile lipsite de moralitate sunt zadarnice), care vorbesc despre tradi‐ ţie şi ideal, despre mândria de a fi acceptat în cea mai prestigioasă facultate de management al afacerilor din SUA, despre competitivitate şi studiu, dar şi despre in‐ fatuare, egoism şi minciună, toate culminând cu opor‐ tunităţile aparent nelimitate care se deschid în faţa absolvenţilor. Dar “epoca lăcomiei” la GE şi nu numai ‐ evoluează sub alte două moto‐uri: “dă‐i bice sau cară‐ te”şi “la naiba cu compasiunea”: pe de o parte, “înşe‐ lătorii legale”pentru menţinerea diferitelor filiale în perioade mai dificile, pe de altă parte suprasolicitare profesională, viaţă personală acaparată de profesie, munca făcută cu dăruire şi sacrificii de sine dar faţă de care compania GE nu‐şi recunoaşte nici un fel de obli‐ gaţie, restructurări masive în special pentru angajaţii “vechi”, tocmai fiindcă¼ erau vechi în companie, anga‐ jări discreţionare etc. Mult‐mediatizata “loialitate cor‐ poratistă” nu funcţiona decât unilateral: de la angajat spre companie şi nu reciproc.

“În clipa aceasta”, spune James Martin, “am înţe‐ les că îmi atinsesem mai toate scopurile pe care mi le sta‐ bilisem în facultate: câştigam mulţi bani, aveam multă libertate şi control la serviciu şi avansam în companie. Dar lucrurile acestea în sine nu‐mi ofereau cine ştie ce satis‐ facţie. Altfel spus, nu‐mi puteam da seama care era sco‐ pul vieţii mele. Lipsea ceva fundamental. Îmi plăceau colegii şi parte din munca în resurse umane, dar care era scopul muncii în sine? Oare asta era viaţa?” Bolnav de stres, fără să găsească un sens vieţii, fără să poată fi aju‐ tat eficient de consilierea psihologică, lunecând aparent ireversibil spre persoana cinică, deprimată, irascibilă, dură, capabilă să calce peste cadavre, preocupată numai de sine şi de ascensiune ierarhică, pe care în primii ani o numea el însuşi “Un Neisprăvit de Seamă” – şi totul, numai ca să supravieţuiască în GE, unde a supravieţui însemna a avansa, el ajunge în cele din urmă la cea mai simplă concluzie: “că are o singură viaţă şi că dacă eşuează în împlinirea viselor sale, n‐o să‐i pese nimănui”.

Drumul convertirii nu este şi nu poate fi niciodată uşor: de la concepţia copilărească despre Dumnezeu ca “Marea Maşinărie de rezolvat probleme”, la “a fi cato‐ lic doar la nivel intelectual”, până la a‐L simţi prieten pe Isus, ca în prima sa rugăciune adevărată la iezuiţi şi apoi la strigătul disperat în faţa statuii lui Isus: “Pri‐ meşte‐mă!” – e calea unei vieţi de luptă, dârzenie, frus‐ trare, onestitate, altruism, curaj şi speranţă. Şi întrucâtva asemenea Sfântului Ignaţiu de Loyola, a simţit răspun‐ sul lui Isus în lăuntrul său ‐ un glas fără cuvinte care zicea: „O voi face”.

Au urmat primii doi ani ca novice în Societatea lui Isus. După ce a făcut experienţa nu întotdeauna plă‐ cută a vieţii în comunitate, a sărăciei (o subvenţie de 35$ pe lună luase locul salariului de Specialist – Corpo‐ rate Financial Management Development la GE), a asis‐ tenţei spirituale într‐un spital‐azil de paliaţie din Jamaica, descrisă cu autoironia care rămâne după ce oroarea celor văzute şi trăite a lunecat în amintire ‐ momentul depunerii voturilor vine cu “un sentiment extraordinar. Cu toată nebunia din jur – pregătirile, emoţiile, oaspe‐ ţii, căldura (¼) – eram extrem de concentrat. Era ca şi cum m‐aş fi rugat cu voce tare lui Dumnezeu înaintea prietenilor şi familiei mele. Şi m‐am gândit că da, acolo trebuia să fiu; acolo era locul meu. Asta însemna a vedea viaţa ca întreg”. (Continuarea în numărul următor)

 

Ecaterina Hanganu 

14

Share.

About Author

Leave A Reply