Căsătoria şi copiii sau despre părinţii care au uitat să fie soţi

1

Ce vrea să însemne această provocare: părinţi uituci? Părinţi neglijenţi? Nicidecum… Hazardant, ar merita spus că există şi paradoxul: soţii care uită să fie părinţi. Acest articol se doreşte un semnal de alarmă pentru familiile de azi. Căsătoria este contractul dintre un bărbat şi o femeie care creează mediul propice pentru a procrea, creşte şi educa un copil. Cel mai adesea căsătoria are singurul obiectiv de a avea copii, iar eşecul este de neconceput pentru cei doi soţi. Apariţia unui copil aşteptat schimbă radical până şi atitudinea soţilor unul faţă de celălalt. Dar paternitatea şi maternitatea nu anulează căsătoria, legătura soţilor, ci o întăresc! În luna de miere, soţii au ochi doar unul pentru celălalt. Iar când apare copilul nu mai au nici timp unul pentru celălalt. Copilul în sus, copilul în jos… copilul devine singura motivaţie a vieţii de familie, unicul subiect de discuţie pentru cei doi soţi… numitorul comun singular care îi adună pe cei doi soţi în sânul familiei. Într-adevăr, copilul este important, are nevoie de atenţie specială, dar părintele este mai întâi soţ!Toate preocupările părinţilor se restrâng în jurul copilului care se simte în cele din urmă sufocat şi va declanşa mai devreme sau mai târziu explozia (afectivă) care poate ruina o familie. Este cert şi putem să o recunoaştem: soţii au nevoie de timp unul cu celălalt, iar această nevoie nu poate fi anihilată sau redusă la tăcere fără consecinţe. Chiar dacă există motive variate şi pertinente… lipsa de comuniune directă între cei doi soţi surpă fundaţia familiei şi o lasă pradă celui mai firav vânticel pentru a o pune la pământ. Grijile, preocupările pentru viaţa de familie devin adesea obstacole de netrecut pentru intimitatea soţilor. Apar frustrările, nemulţumirile, certurile… De ce? Oare îşi pot dori soţii aşa ceva? Ar putea fi vorba de o falsă problemă? Soţii nu uită niciodată să fie soţi unul pentru celălalt, nici după apariţia copiilor?! Violenţa domestică ne spune că nu! Problemele familiale care zdruncină pe fiecare membru, mai mult sau mai puţin, sunt dovada că nu este vorba de o afirmaţie eronată*! Ce poate să ajute la remedierea acestei situaţii de criză? Timpul, a acorda din nou timp unul celuilalt, a se redescoperi unul pe celălalt, a-şi rezerva timp pentru celălalt ar fi câteva căi de răspuns. Este greu, este irealizabil în primă fază, fiindcă nu le permite copilul! Gelozia copilului în acest caz ar trebui ţinută în frâu, dar desigur copilul nu trebuie să devină neglijat! Bunicii pot fi de un real folos în această situaţie; ei pot împărtăşi din experienţa lor de viaţă; pot deveni parteneri fideli în creşterea şi educarea copilului. Părinţii îşi iau prea în serios rolul şi astfel este posibil să-şi lase deoparte nevoile conjugale, să uite că sunt soţi şi că sunt unul pentru celălalt, în primul rând, şi apoi pentru copil. Dar aceasta nu înseamnă a abandona copilul! Soţii care devin părinţi sunt compleţi şi se investesc în familie sută la sută sunt demni de urmat, sunt temelia oricărei societăţi şi asigură viitorul omenirii. Nu este nicidecum vorba de a sugera că iubirea faţă de copil înlocuieşte iubirea dintre soţi sau invers! Sunt două sentimente, trăiri distincte, complementare şi care nu se pot substitui una alteia fără repercusiuni.

Pr. Emil-Marian Ember

Share.

About Author

1 Comment

  1. f adevarat as vrea sa pot sa fac exact asa dar oare de ce nu pot am si eu 2 copii si sa racit reletia mea cu sotul meu

Leave A Reply