Ce lăsăm la garderobă?

0

Trăim într‐o lume nedreaptă, discriminantă şi falsă. Peştele mare îl înghite mereu pe cel mic. Dacă un extraterestru ar trebui să‐şi facă o concepţie despre omenire doar cu ajutorul televizorului şi al reclamelor, ar crede că toţi oamenii sunt frumoşi, cu dinţi albi, zâm‐ bet continuu şi că au descoperit licoarea tinereţii fără bătrâneţe. Nu‐i de mirare că s‐au înmulţit frustrările şi, implicit, saloanele de înfrumuseţare. Studii serioase arată că, dacă eşti femeie şi arăţi bine, competenţele trec pe loc secundar şi ai şanse duble să treci un inter‐ viu. Şi observăm multe alte nedreptăţi.

Pentru un olog, nu există aventură mai mare decât să iasă cu căruciorul la plimbare. Aflu că, daca eşti VIP, există mărci auto care îţi acordă reduceri substanţiale. “Toţi oamenii sunt egali, însă unii sunt mai egali decât alţii” e un aforism la modă şi cât se poate de actual.

În “lume” aşa e, dar în biserică? Nu am răspuns, doar câteva întrebări ce mă frământă de mult timp. Daca ar veni preşedintele ţării sau Bill Gates la biserică, unde i‐am aşeza şi de ce? Dar dacă ne‐ar vizita câţiva oa‐ meni ai străzii, unde ne‐am dori să stea? Câţi oameni cu defecte fizice se simt aici ca şi cum nu le‐ar avea? Câte inimi frânte găsesc alinare şi câte sănătoase se gândesc să vindece?

Din păcate şi în unele biserici (în niciun caz în bi‐ serica noastră) se trăieşte după dictonul “toţi suntem egali înaintea lui Dumnezeu, numai că unii sunt mai egali decât alţii”. Cred că, păşind în biserică, fiecare tre‐ buie să lase la garderobă nu doar hainele în plus, ci şi multe podoabe alese: intelectualul să abandoneze tru‐ fia, înstăritul ‐ bogăţia, “burghezul” ‐ poziţia socială, patronul ‐ superioritatea şi, la fel, săracul ‐ sărăcia, frustratul ‐ complexele de inferioritate şi autovictimi‐ zarea specifică.

În salonul de înfrumuseţare a sufletului, patro‐ nat de Isus, vameşii, leproşii, prostituatele şi săracii sunt ridicaţi la statutul de oameni, iar “importanţii” zilei sunt coborâţi de pe piedestal direct în faţa unei cruci de lemn.

Da, diferenţe între noi există şi rămân, dar înain‐ tea lui Hristos, faţa omului nu contează deloc şi ierar‐ hiile se dizolvă în sângele curs pe cruce: toţi suntem faliţi, vagabonzi şi cocoşaţi fără El şi, totuşi, fiecare în parte de‐ vine astfel mai important decât tot universul în ochii Lui.

Marius Bădescu 

Share.

About Author

Leave A Reply