Cetatea din inima Bisericii

0

– “Vaticanul”, de Paul Poupard (editura Galaxia Gutenberg, 2007) –

În Anul Credinţei, cartea Cardinalului Paul Poupard reprezintă pentru mine un motiv de bucurie şi un prilej de meditaţie. Motivul de bucurie este reamintirea promisiunii lui Isus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor…“. Prilejul de meditaţie îl reprezintă fundamentalismul anticreştin (şi mai ales anticatolic)  foarte la modă în lumea contemporană. Şi, evident, cei mai mulţi urăsc ceea ce cred ei că este Biserica Catolică, fără să o cunoască într-adevăr nici măcar în mod superficial…

Or cetatea din inima Bisericii merită cunoscută şi iubită: de catolici, în primul rând, dar şi de orice om de bună-voinţă, în general… „Începând cu mormântul lui Petru pe care se înalţă bazilica Sfântul Petru, până la succesorul lui Petru, a cărui reşedinţă a fost construită în imediata sa proximitate, două milenii de istorie s-au scris într-o impresionantă continuitate. Vaticanul, locul despre care este vorba, a devenit un simbol: în primul rând un mormânt, apoi o bazilică, apoi o reşedinţă, în sfârşit un stat minuscul de 44 ha, de iradiere mondială, întrucât este sediul unei enităţi originale, Sfântul Scaun, expresie juridică a guvernământului central al Bisericii catolice“.

Călătoria propusă cititorilor de Cardinalul Poupard începe cu Bazilica Sfântul Petru, continuă cu Cetatea Vaticanului, apoi fiind descrise în detaliu serviciile Vaticanului (guvernoratul, radioul şi centrul TV, tipografia şi librăria, jurnalul Osservatore Romano, Castel Gandolfo, finanţele).

În capitolul consacrat Secretariatului de Stat şi diplomaţiei pontificale facem cunoştinţă cu principalele organisme ale micuţului stat din centrul Romei : în primul rând curia romană, apoi Secretariatul de Stat, diplomaţia pontificală şi, în fine, autorul aminteşte şi despre prezenţa internaţională a Sfântului Scaun.

O secţiune foarte interesantă a acestei cărţi (mai ales pentru necatolici) este cea dedicată congregaţiilor romane: „Fiecare congregaţie este îndrumată de către un cardinal prefect, secondat de un secretar şi un subsecretar, atât unul, cât şi celălalt numiţi ca şi el de către suveranul pontif“.

În Biserica noastră există nouă congregaţii, al căror specific este descris succint de autor: pentru Doctrina Credinţei, pentru bisericile orientale, pentru cultul divin şi rânduiala sacramentelor, pentru cauza sfinţilor, pentru episcopi, pentru evanghelizarea popoarelor, pentru cler, pentru Institutele vieţii consacrate şi Societăţile vieţii apostolice, pentru educaţia catolică.

Pentru toţi detractorii Bisericii Catolice, interesaţi mai degrabă de oribile înscenări şi scandaluri mediatice decât de adevărul dogmatic, istoric şi pastoral, capitolul VI al acestei cărţi – Consiliile pontificale – ar trebui să fie lectură obligatorie. Imensa operă de binefacere şi evanghelizare pe care biserica o desfăşoară zi de zi în toate colţurile lumii este coordonată de aceste 11 consilii pontificale: pentru laici, pentru promovarea unităţii creştinilor, pentru familie, „dreptate şi pace“, „Cor Unum“, pentru pastoraţia emigranţilor şi a refugiaţilor, pentru pastoraţia serviciilor de sănătate, pentru interpretarea textelor legislative, pentru dialogul interreligios, pentru cultură, pentru comunicaţii sociale.

Capitolul VII tratează despre tribunale, servicii administrative, alte organisme ale Curiei. Instituţii de pe lângă Sfântul Scaun (arhivele secrete vaticane, biblioteca apostolică vaticană, academiile şi universităţile pontificale).

Concluzia acestei cărţi poartă un titlu foarte potrivit: Slujirea Bunului păstor (Curia, Sinodul episcopilor, Biserica în dialog). „Astăzi Vaticanul ocupă în lume un loc singular şi excepţional. Rezidenţă multimilenară a papei şi a colaboratorilor săi, el este expresia vie a Sfântului Scaun, prezenţa activă a Bisericii catolice în lume şi chemare la lumină pentru oamenii în căutarea credinţei, speranţei şi iubirii“.

După lectura acestei cărţi, mă întorc la motivul de bucurie şi prilejul de meditaţie. Isus a promis că va rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor şi ne-a lăsat Biserica Sa, una, sfântă, catolică şi apostolică. Vaticanul, cetatea din inima Bisericii, nu este (doar) o destinaţie turistică, ci este un simbol la care ar trebui să ne raportăm în permanenţă…

Ana-Maria BOTNARU

Share.

About Author

Leave A Reply