Cinci pâini şi doi peşti. Versiunea diavolească

0

De la o vreme, cu o perseverenţă sâcâitoare (implicând televiziunile, presa scrisă, internetul) şi o unanimitate politică suspectă, suntem asaltaţi de o veste proastă cu accente apocaliptice: suntem mulţi. Prea mulţi. Planeta nu face faţă să ne hrănească pe toţi… Iar naşterea de (prea mulţi) copii (adică mai mult de doi) este o iresponsabilitate faţă de planeta noastră şi faţă de bunăstarea (ba chiar simpla existenţă) a generaţiilor viitoare.

Planeta nu face faţă să ne hrănească pe toţi…. Aceasta este „mantra“ celor care nu pot dormi de grija noastră: OMS, FAO, ONU, UE şi alţii…

Adevărul…? Umblă, ca de obicei, chior, şchiop şi cu capul spart. Bine zice românul.

(I) Producătorii din ţările foarte bogate preferă să îşi înece sau să îşi ardă produsele dacă nu reuşesc să obţină pe ele preţul dorit. Pe ecranele televizoarelor rulează aproape săptămânal astfel de imagini: lapte, peşte, ouă, grâne incendiate sau aruncate în mare fiindcă au un preţ prea mic (din cauza supraproducţiei şi a hipertehnologizării). Nimeni nu se gândeşte SĂ DONEZE aceste produse orfanilor, bolnavilor, şomerilor, bătrânilor… Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Australia sunt campioane la acest „sport”…

(II) Alimentele procesate industrial sunt pline de aditivi care mai de care mai nocivi – gustul, aroma, culoarea sunt artificiale, iar termenul de valabilitate pare mai degrabă ştiinţifico-fantastic (ce ziceţi de o îngheţată care beneficiază de o valabilitate de consum de doi ani??? Oare producătorul şi-ar hrăni copiii cu aşa ceva?!).

Avem de toate, într-o dementă veselie a lăcomiei şi a minciunii: ciocolată fără cacao, maioneză fără ouă, crenvurşti fără carne, limonadă fără lămâie ş.a.m.d.

Oare de ce? Suntem prea mulţi şi planeta nu ne mai poate hrăni…? Aceasta este explicaţia „oficială“. Toate Cassandrele bocesc despletite la catafalcul planetei. Nimeni nu suflă o vorbuliţă despre adevăratul motiv: agricultura şi industria alimentară (plus industriile conexe) reprezintă o uriaşă afacere, care aduce profituri de mii de miliarde. De dolari sau de euro… Şi cine are (prea) mult îşi doreşte şi mai mult. De aceea e rentabil să vinzi un amestec de grăsime, apă şi soia la preţ de carne, coloranţi sintetici la preţ de cafea sau zemuri criminale (antigel, alcool metilic) la preţ de vin ori vodcă… Situaţie generalizată în România şi valabilă probabil şi în alte ţări…

Spre deosebire de alte industrii (cosmetice, jucării, electro-casnice, accesorii etc.), cea alimentară nu (va) cunoaşte recesiunea. Profitul este garantat. Atunci de ce nu ar fi şi înzecit?

Ca să spunem adevărul până la capăt, nici consumatorii nu sunt uşă de biserică. Păcatul lăcomiei este şi al nostru: în general, cumpărăm mai mult decât consumăm şi mâncăm mai mult decât avem nevoie pentru a ne hrăni…

Pământul ne poate susţine pe toţi, iar soarele răsare pentru fiecare dintre noi. Problema e alta: Planeta nu mai suportă lăcomia celor puţini şi prostia celor mulţi…

Isus a hrănit mulţimile cu două pâini şi cinci peşti. „Capitalismul“ sălbatic vrea să facă acelaşi lucru, dar nu de mila celor mulţi, ci de dragul buzunarului propriu…

Citesc pe un blog creştin-ortodox un slogan preluat de la anticapitaliştii americani. Lumii în care trăim i se atribuie acest îndemn rostit zilnic cu emfază: WORK – BUY – CONSUME – DIE !!! În traducere liberă: MUNCEŞTE PE BRÂNCI PENTRU A CUMPĂRA ŞI CONSUMĂ PÂNĂ CRĂPI!

Ana-Maria BOTNARU

Share.

About Author

Leave A Reply