Cristian Chivu, fostul căpitan al României, se retrage: „Tată, sper că eşti mândru de omul care am devenit”

0

Cristian Chivu, fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal a României, şianunţat la finalul lunii martie retragerea din activita tea de fotbalist, la vârsta de 33 de ani, după o carieră impresionantă, marcată deopotrivă de mari succese şi grave accidentări. Să amin tim doar de câştigarea Ligii Campionilor cu Internazionale Milano la un pol şi de fractura craniană suferită în timpul unui joc din campionat.

Născut în Reşiţa, în 26 octombrie 1980, a jucat pentru CSM Reşiţa până în 1998, an în care a mers la Universitatea Craiova. Un an mai târziu se transfera la Ajax Amsterdam, al cărei căpitan a fost. Din Olanda ajunge în Italia, semnând un contract cu AS Roma în anul 2003, iar în 2007, deşi curtat de cluburi cu renume din Europa, românul preferă să rămână în Italia şi devine jucătorul lui Internazionale Milano. Devine de trei ori campionul Italiei cu această echipă, câştigă de două ori Cupa Italiei, pentru ca ‐ în sezonul 2009‐2010 ‐ să câştige Liga Campionilor.

Pentru România a debutat la 19 ani, participând cu reprezentativa tricoloră la Campionatele Europene din 2002 şi 2008. După 75 de meciuri jucate pentru România, în mai 2011 Chivu se retrage de la naţională. A înscris trei goluri pentru naţionala al cărei căpitan a fost: împotriva Angliei în 2000, a Bosniei în 2002 şi a Scoţiei în 2004. De fiecare dată când a înscris, Româ‐ nia a câştigat. A fost desemnat de mai multe ori cel mai bun fotbalist român (2000, 2002, 2009 şi 2010) şi a fost inclus în echipa UEFA a anului 2002.

21A

După anunţul retragerii din cariera sportivă din cauza problemelor de sănătate, Cristian Chivu a postat un mesaje pe contul lui de Facebook. Îl redăm integral.

„This is it! And more to come!”

“Sunt trist şi fericit, râd şi plâng totodată şi mă încearcă un sentiment de satisfacţie pe care nu‐l pot descrie în cuvinte. Fotbalul mi‐a oferit ceva ce îmi va servi toată viaţa. M‐a învăţat ce înseamnă pasiunea, ce reprezintă curajul, sacrificiul. Toate astea sunt o punte între visuri şi realitate. Ştiu cine sunt, ce sunt, ce am făcut, cum am făcut şi vă pot spune că a fost o călăto‐ rie plină de provocări. O călătorie în care nu am re‐ nunţat la visuri, nu am abandonat lupta cu provocările pe care destinul mi le‐a aşternut în cale. Le‐am înfrun‐ tat plin de convingere că voi reuşi, că voi trece mai de‐ parte, că într‐o zi îmi voi privi copiii şi, cu o îmbrăţişare, îmi vor mulţumi. Atât şi nimic mai mult.

Mulţumesc părinţilor mei pentru educaţia pe care mi‐au oferit‐o. Acum 24 de ani am început o călătorie motivat de o persoană care mi‐a fost model şi sursă de inspiraţie. Ne‐a părăsit opt ani mai târziu şi am crezut că pentru mine totul s‐a terminat. Aveam 17 ani. A fost tatăl, antrenorul, prietenul şi cel mai mare critic al meu.

Este prima persoană căreia vreau să‐i mulţumesc pentru că în toţi aceşti ani l‐am simţit lângă mine mereu. Am încercat să fiu ca el, să fiu demn, curajos, ambiţios, corect aşa cum m‐a învăţat. Înainte de a fi ceva, am în‐ cercat să fiu OM. Aş fi avut nevoie de tata mai mult decât cineva şi‐ar putea imagina, decât, probabil, s‐a gândit el în scurta noastră călătorie prin această lume.

Mulţumesc tuturor antrenorilor cu care am înce‐ put, celor cu care am colaborat de‐a lungul timpului şi despre care pot spune că au fost o sursă de inspiraţie continuă pentru mine.

Mulţumesc cluburilor la care am activat pentru că au avut încredere în mine şi pentru că mi‐au oferit po‐ sibilitatea de a creşte în ţări şi în oraşe diferite, învă‐ ţând să devin o persoană mai bună. Mulţumesc tuturor suporterilor de la echipele la care am activat pentru că, fără susţinerea şi fără pasiunea lor fără margini, succe‐ sele noastre nu ar fi fost posibile. Am respectat şi ono‐ rat istoria şi tradiţia clubului pentru care activam.

Mulţumesc staf‐ului medical, doctori, fiziotera‐ peuţi, pentru sprijinul lor moral, pentru înţelegerea pe care au avut‐o în ceea ce mă priveşte, pentru că m‐au suportat, dat fiind faptul că am fost un recordman al accidentărilor. Dacă îmi permiteţi şi sper că mă înţele‐ geţi, vreau să‐i mulţumesc în special medicului şi prie‐ tenului meu, Franco Combi. Fără el nu aveam onoarea de a scrie aceste rânduri.

Mulţumesc tuturor celor care nu apar în faţă, dar care au un rol important în bunul mers al unei echipe de fotbal, oameni apropiaţi, cu care interacţionam zi de zi, şi care încercau să ne facă toate mofturile: magazio‐ neri, bucătari şi tot personalul de întreţinere. Cu res‐ pect, admiraţie şi în loc de “Bonjour” rămâne “Au revoir”.

21b

Am cunoscut mulţi fotbalişti în toţi aceşti ani, le mulţumesc tuturor pentru respectul pe care mi l‐au ofe‐ rit şi vreau să îi asigur că a fost o onoare pentru mine să le fiu coleg, partener de luptă şi să împărţim înfrânge‐ rile şi victoriile. Veţi rămâne în inima mea pentru tot‐ deauna. Vestiarul îmi va lipsi cel mai mult.

Nu în ultimul rând, vreau să‐i mulţumesc soţiei mele, Adelina. A renunţat la visurile ei pentru a fi alături de mine, am crescut împreună printre străini şi am de‐ păşit momente grele. Ea este cea care m‐a susţinut şi în‐ ţeles în cele mai grele momente, mi‐a oferit dragoste, linişte şi familia la care am visat. Le mulţumesc fetelor mele, Anastasia şi Natalia, care au avut grijă să nu fiu ni‐ ciodată trist şi să uit de orice supărare. Ele trei sunt mai presus de orice satisfacţie profesională pe care am avut‐o sau o voi avea în viaţă.

21c

Am intrat în această lume tânăr, în linişte, visător şi plin de ambiţie şi ies cu ceva fire albe, multe cicatrici şi cu convingerea că inima mea e la locul ei, chiar dacă am pus‐o de fiecare dată la dispoziţia echipelor la care am jucat. Tată, sper că eşti mândru de omul care am devenit. Este sfârşitul unei călătorii  şi începutul pentru restul vieţii mele!!!”

 

Share.

About Author

Leave A Reply