Criticul

0

După cum există oameni şi oameni, femei şi femei, scriitori şi scriitori, tot la fel există şi critici şi critici. Unii din specimenul „oameni şi oameni” sunt o specie de nădrăgari ce se poartă în înaltele sfere astrale ale zeităţilor lumii de acum şi a celei de apoi! Criticul este învestit de către „nu spun cine!” cu drepturi şi calităţi, ca să te înfiinţeze sau desfiinţeze, după cum ai ochi violeţi şi păr kaki, sau eşti blond cu ochi albaştri. El este creatura care n’a tras în viaţa lui, odată, pe o pânză, o linie de culoare sau o dâră de cărbune, ori n’a lăsat un cuvinţel, pe o coală de hârtie A4, să vadă cum este când „nu’ţi iese!” dar se pricepe ca nimeni altul să te desfiinţeze sau să te înfiinţeze după cum îi umblă ploile. Dacă te-a înfiinţat el, atunci rămâi înfiinţat pentru vecie şi dacă tot el, te-a desfiinţat, atunci, tot la fel, rămâi desfiinţat pentru o eternitate, fie că eşti încălţat cu pantofi de lac sau cu opinci! Criticul este făptura care nu ştie, nu se pricepe la nimic, dar le face pe toate. El se bagă cu picioarele în respiraţia şi transpiraţia oricui, fără drept de contestaţie, pentru simplul motiv că el are acest „drept” doar de aceea este critic. El deţine pâinea şi cuţitul şi, ca atare, de el depind toate. Criticul, din categoria: „oameni şi oameni” îşi formează şi creează acoliţi care’i compun gaşca, formată după criteriile lui absconse, astrale, iară tu, truditor de penel, daltă sau condei, vei fi desfiinţat sau înfiinţat după cum mergi cu gaşca sau pe lângă ea. De cât de bun, valoros, capabil, muncitor, de cât ai produs, dar mai ales de cât de talentat eşti, nu interesează pe nimeni, cu atât mai puţin pe el, sau pe cei din gaşcă, aşa încât ce să te zdrobeşti cu munca şi talentul cu mizeria şi altele d’alde astea, căci doar noi ştim ce ştim! Doar odată s’a auzit, de unul singur, din categoria mai sus pomenită, care şi el, ca şi confraţii săi, taie şi spânzură, după aceleaşi reguli ale părului kaki şi-ale ochilor violeţi, doar că acesta a dovedit odată o piele subţire pe obraz şi curajul să mărturisească, pitic, la întrebarea pusă: „de ce nu scrie şi el un roman?” Răspunsul a fost mai mult decât trăsnet asurzitor: „nu scrie pentru că el nu este în stare!” Hai, măi, ne-am zis: „ iată, că i-a apucat şi pă ăştia, măcar pe unul din lăţita lor armată, „ruşinea” să spună odată, măcar unul, o vorbă de duh!”

  Teresia Bolchiş

Tataru,

Augsburg, Germania

Share.

About Author

Leave A Reply