De ce să iert? De ce să-L iert pe Dumnezeu?

0

Iertarea este un cuvânt dificil pentru toate timpurile şi pentru majoritatea oamenilor. Vreau să fiu iertat, întotdeauna merit să fiu iertat… nu am greşit nimic, dar am nevoie de iertare totuşi. Aceasta este pledoaria mea, a creştinului de azi, care are ceva cu Dumnezeu. Însă problema intervine atunci când e vorba de a primi sau a dărui iertarea. Aici sinceritatea mea nu mai este la fel. Vin la biserică şi îi cer iertare lui Dumnezeu, dar oare am disponibilitatea de a o primi? Refuz să vin la biserică… refuz iertarea lui Dumnezeu, fiindcă sunt dezamăgit, nemulţumit, scandalizat de cât de uşor acordă / dăruieşte iertarea Dumnezeu!

De ce să iert? Există un motiv cât se poate de simplu: I-am impus lui Dumnezeu o măsură în rugăciunea pe care am primit-o de la Fiul Său: „ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!” (Rugăciunea Domnească). Aceasta este o adevărată capcană, la care nu m-am mai gândit, deşi rugăciunea îmi este cât se poate de familiară. Cum să scap din această încurcătură? Doamne, chiar era nevoie de o asemenea doleanţă din partea Ta? Căci este invenţia Ta… nu ai putea să mă ierţi necondiţionat şi să încheiem subiectul?! Iată de ce ar trebui să-L iert pe Dumnezeu… pentru că mă învaţă că iertarea are un preţ, presupune reciprocitate. Acest preţ mi l-a propus însuşi Dumnezeu. ªi totuşi… de ce, Doamne? M-am săturat să tot iert… ajunge o dată, de două ori, dar a treia oară este peste puterile mele! Nu mai vreau să Te iert, Doamne. Am avut nevoie de Tine, şi parcă Te-ai evaporat de lângă mine, ca să-i ajuţi pe alţii, care sunt mai răi decât mine, care au mai puţine merite decât mine. De ce să Te mai iert, Doamne? De ce? Am avut nevoie de bucurii, de împlinire personală şi profesională… şi mi-ai dăruit încercări, eşecuri, obstacole cu nemiluita. Iar când credeam că am reuşit în viaţă, sunt pus la pământ, îmi pierd nădejdea. Mă uit în jur şi îi văd pe vecini, pe colegi, pe prieteni realizaţi sau chiar înstăriţi… şi eu? Mie ce mi-a mai rămas? Să-mi plâng de milă?! Nu mai vreau să Te iert, Doamne, dar nu mai pot trăi fără Tine! Nu mai rezist, am ajuns la capătul puterilor şi voi claca în curând. De ce să iert? Cum adică: eu după ce îmi calc pe propriul orgoliu şi îmi cer iertare, mă crezi că nu am disponibilitatea de a primi iertarea? Din nefericire, răspunsul este cât se poate de simplu, dacă stai să te gândeşti, ar răspunde Dumnezeu. Si m-ar întreba: De câte ori nu ai venit la Mine şi ţi-ai cerut iertare, dar… erai prea ataşat de plăcerea de moment a păcatului ca să renunţi la el complet sau… erai atât de înverşunat împotriva aproapelui tău, care ţi-a greşit, încât ai uitat că: trebuie să ierţi ca să fii iertat sau… erai atât de debusolat, cuprins de deznădejdea păcatului săvârşit încât ai crezut că nu mai poţi fi iertat? Fiecare din aceste situaţii şi toate la un loc sunt materia primă pentru zidul impenetrabil pentru iertarea Mea pe care tu îl construieşti în jurul inimii tale, ar conchide Dumnezeu. De ce să mai iert? Cum să mai iert când nu văd nicio schimbare? Până când să mai iert aceeaşi greşeală? Sunt întrebări, dileme cât se poate de justificabile, la care am primit un răspuns exhaustiv: „Zis-a lui Isus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18, 22). Ai reuşit, Doamne, să mă încurci şi de data aceasta: nu voi putea să ţin socoteala! Si atunci la ce este bună iertarea? Iertarea izvorăşte din iubire şi numai cine iubeşte ştie să ierte cu adevărat. În acest caz, aş întreba: oare este greu să ierţi? Iar Dumnezeu mi-ar răspunde Oare este greu să iubeşti?

 Pr. Emil-Marian Ember

Share.

About Author

Leave A Reply