De ce?

0

Pentru mulţi dintre cititori, titlul unui articol, reprezentat printr-o întrebare, poate părea a joacă, având în vedere faptul că aceasta este întrebarea cea mai grea pe care o pune un copil la nesfârşit părinţilor sau celor care au timp şi răbdare să stea cu ei. Nu, nu este nici o întrebare de copil, nici una copilăroasă, ci una foarte serioasă! Personal, am multe cunoştinţe în mediul academic francez şi nu numai, am vizitat de multe ori această minunată ţară, surioară ,,veche” a noastră şi nu am găsit vreodată motive care să mă facă să-mi plec fruntea; ce am văzut însă, în urmă cu circa o lună, mi se pare un vis urât! De ce?! Cele mai luminate minţi din cele mai prestigioase universităţi din Europa şi din America se întrec în a demonstra, cu argumente irefutabile, apariţia şi dezvoltarea civilizaţiei pe tărâmurile carpato-dunărene: cele mai vechi scrieri, cele mai vechi prelucrări ale metalelor (exemplu, primul arc), cele mai vechi culturi de viţă de vie, cel mai vechi craniu uman descoperit etc. N-ar fi suficiente motive, atunci, să fim îndreptăţiţi să afirmăm că şi prelucrarea pielii dăinuie din acea vreme?! Mai mult, dacă ne gândim la utilizarea pe care o aveau şi o au, de secole, cojoacele, platoşele, scuturile, curelele, încălţămintea etc., realizate de meşterii români, de ce ar fura ei mărcile unora străini, fie ei şi francezi?! Nu pot să cred că persoane cu o asemenea pregătire intelectuală, cum sunt cele care au elaborat acel straniu subiect (Bacalaureat – iunie 2012, Paris), foarte avizate de altfel, n-au auzit de Sibiu (fostă capitală europeană), de Oradea, de Timişoara, de Braşov, de Suceava, de Tismana (poate unii au chiar covoare olteneşti în case), de Câmpulung, de Târgovişte etc..

Chiar dacă n-au auzit de acestea, cu siguranţă ştiu că România este stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene şi ştiu că există un ,,Regulament privind marca comunitară”, nr. 207/2009, care reglementează dreptul mărcilor în cadrul Uniunii. Mai mult de atât, România aderase la Convenţia de la Paris, din 1883, privind protecţia industrială şi la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, înfiinţându-şi propriul organ de înregistrare şi protecţie a acestora – OSIM. Ce ar mai fi de adăugat, că Victor Babeş, Gheorghe Levarditi, Gheorghe Marinescu, Constantin Parhon, Dimitrie Bagdasar, Constantin Arseni, George Emil Palade, Dorin Hociotă, ªerban Brădişteanu, Florin Baltă, Janos Bolyai, Emanoil Bacaloglu, Gheorghe Ţiţeica, David Emanuel, Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu, Miron Nicolescu, Simion Stoilov, Nicolae Teodorescu, Gheorghe Mihoc, Grigore Moisil, Constantin Daicoviciu, Spiru Haret, Constantin Gogu, Nicolae Coculescu, Constantin Pârvulescu, Victor Daimaca, Dragomir Hurmuzachi, Horia Hulubei, Serban Ţiţeica, Ioan Ursu, George Constantinescu, Elie Carafoli, Nicolae Teclu, Petru Poni, C.I.Istrati, Radu Cernătescu, Cristofor Simionescu, Costin Neniţescu, Ion Simionescu, Ion Popescu-Voiteşti, Dimitrie Brândză, Emil Racoviţă, Grigore Antipa, Tudor Opriş, Dimitrie Cantemir, Dimitrie Gusti, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă sunt personalităţi ştiinţifice recunoscute pe plan mondial, majoritatea cu studii efectuate în Franţa, şi continuându-şi colaborarea ulterioară cu oameni de ştiinţă francezi, alături de care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii mondiale. Ce să mai spunem despre Brâncuşi, care, după o scurtă perioadă de studiu cu Auguste Rodin, îl depăşeşte pe maestru şi pune bazele unei ramuri noi în sculptura mondială, fiind considerat unanim drept titanul neatins încă al acesteia. George Enescu, Sergiu Celibidache, Ioan Voicu, Maria Callas, Mariana Nicolesco, Angela Gheorghiu, Emilia Cotrubaş, Haricleea Darclée, Ioan Holender, Mihai Eminescu, Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Adrian Păunescu, Emil Cioran ş.a., sunt nume de rezonanţă ale culturii mondiale. Folclorul românesc, ca şi sportul, nu pot rămâne mai prejos, nume ca Maria Tănase, Ioana Radu, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Octavian Bellu, Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci ş.a., au încântat şi uimit întreaga lume prin talent, muncă şi rezultat. Considerând că în ultima perioadă, colegii din Franţa au vrut să vadă numai ,,partea goală a paharului”, închei cu speranţa că, până la următoarea ediţie a bacalaureatului, din ce în ce mai mulţi francezi, în plimbările lor la Tour Eiffel, îşi vor pune şi întrebarea asupra provenienţei metalului din care acesta este realizat!…

 Prof.univ.dr. Ion Pârgaru

Share.

About Author

Leave A Reply