De la violenţă la credinţă

0

Ce are a face violenţa cu credinţa? Ce au în comun? Am spune că sunt incompatibile la prima vedere. Cum să ajungi de la violenţă la credinţă? Dar cum se ajunge la credinţă? Violenţa în sine este un subiect fierbinte şi sensibil de abordat. Cu atât mai riscant este să cauţi o legătură între violenţă şi credinţă. Foarte uşor se poate cădea în derizoriu lansându-se acuzele că violenţa a fost un mijloc al credinţei de a instaura dreptatea…

Dar violenţa există acolo unde lipseşte credinţa, suntem înclinaţi să credem. Religia propovăduieşte pacea şi tot ceea ce se opune violenţei. Iată calea de la violenţă la credinţă!
Violenţa este un drog care a afectat omenirea din cele mai vechi timpuri. Violenţa distruge vieţile oamenilor şi astăzi… Violenţa este limbajul celor care nu cunosc sau nu recunosc iubirea în ceilalţi.
Violenţa îmbracă diverse forme şi macină, distruge persoana din interior. Violenţa fizică este cea mai vizibilă şi lasă urme şi la exterior. Dar agresivitatea verbală răneşte uneori mult mai dur, mult mai grav şi cu urme mult mai greu de detectat. Abuzul psihic ori în ce formă s-ar manifesta afectează persoana pe termen lung. Fără doar şi poate, violenţa, oricum s-ar exprima, produce durere, suferinţă. Este greu să ştergi o urmă exterioară produsă de agresiunea fizică, fiindcă o cicatrice tot rămâne. Şi este aproape imposibil să vindeci pentru totdeauna o rană interioară.
Limbajul violenţei este universal, dar nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată cheia de comunicare între oameni, nici pe termen scurt şi cu atât mai puţin pe termen lung. Şi atunci de ce mai recurgem la ea? De ce mai investim atât de mult în ea, sub diverse formule: arme, experimente, voinţă şi ne irosim capacităţile, energia pentru ea?
Dacă ne uităm puţin peste viaţa unui Ignaţiu de Loyola, putem vedea un parcurs, înţelege cum se poate împăca aparent violenţa şi credinţa, dar mai ales cum violenţa nu-şi mai are sensul, nici locul în viaţa celui care a redescoperit credinţa în Dumnezeu. Probabil că a fost nevoie şi de o suferinţă pentru a conştientiza mai bine ce aştepta Dumnezeu…
În relaţia cu Dumnezeu, violenţa nu este calea de acces. Violenţa nu a făcut parte din planul lui Dumnezeu. A căuta justificări prin a-I atribui lui Dumnezeu efectele sau manifestările violenţei este un drum greşit, fără şanse de succes.
A căuta credinţa, legătura cu Dumnezeu, poate să fie calea care duce la vindecarea de drogul violenţei. Este nevoie însă de un angajament sincer, de durată şi fără staţionări sau întoarceri din drum. Poţi să faci diferenţa după ce ai cunoscut credinţa, din interior: de la violenţă la credinţă…

Pr. Emil-Marian Ember

Share.

About Author

Leave A Reply