De prin sporturi adunate

0

Dacă e să vorbim la modul generic, în România în sport se investesc mai degrabă pasiuni decât bani. Se investesc gâlceve, neuroni trudiţi, nostalgii după vremuri de aur apuse, contemplări ale trecutului care musteau de un viitor glorios pe care adesea îl ratam la mustaţă şi multe alte zburătăceli fără rost. Pe alo‐ curi se mai investesc şi dosare penale în unii dintre aşa‐zişii zămislitori ai sportului. Dacă e să lăsăm deoparte modul generic, în varianta practică în Ro‐ mânia se investeşte în sport cam după cum se vede în planul performanţelor internaţionale din ultimii ani. Adică vorbe şi cam atât. Plus tot felul de spe‐ ranţe policrome pentru naivi monocolor, numai bune de adormit bursucii. De ce am ajuns să ne lamentăm că nu mai avem cât de cât nişte performanţe în sport? Poate fiindcă…

 Perspective lipsă

… fiindcă, oricât ar părea spusa de prăfuită, centrele de copii şi juniori, indiferent că e vorba de sporturi precum atletism, ţurcă, fotbal sau polo, sunt nişte rari‐ tăţi, ca un soi de muzee vizitate cu greu până şi de cei care lucrează acolo din pricină că nu au bani să‐şi plă‐ tească biletul de intrare sau poate că şi dacă au nu îi in‐ teresează. Prin şcoli, educaţia fizică a ajuns un soi de osândă, nicidecum bucuria de a‐l face pe un copil să desluşească tainele unui sport care poate că i‐ar plăcea mai mult decât pierdutul vremii la calculator. Desigur, există cluburi, în varii sporturi, care au astfel de centre, numai că, din păcate, sunt prea puţine. Pe de altă parte, poate că există şi mulţi copii talentaţi, dar cu părinţi care, din nefericire, nu prea au dare de mână, aşa încât aceştia din urmă preferă să se gândească la cum să‐şi drămuiască banii spre a avea ce pune pe masă, iar nu la a‐şi da copiii la sport, căci n‐au cu ce să le plătească echipamentul.

În impas

… fiindcă există copii de perspectivă care, fie că fac sport de echipă ori individual, deşi obţin rezultate de  vârf la nivel naţional, nu pot participa la competiţii im‐ portante în afara graniţelor din pricină că nu au bani să‐şi susţină concursurile pe spinarea lor. Sunt cazuri fericite când apar unii sponsori ‐ tot respectul pentru ei! ‐ care se înhamă la astfel de situaţii şi pun nişte bani la bătaie, puţini, mulţi, câţi vor fi fiind ei să fie.

Dezamăgiri

… fiindcă noi, spectatorii anonimi de pe buza tribunei stadionului, din ghemotocul mulţimii din sala de sport ori dindărătul ecranului televizorului suntem, uneori, mai degrabă porniţi pe ideea de a‐i aplauda pe nişte răsfăţaţi ai sportului doar pentru faptul că ştim că au talent, chiar dacă acesta a rămas de căruţă, în urma performanţei. Un exemplu de portavoce răguşită în acest sens poate fi Adrian Mutu, un fotbalist care a con‐ vins cu dibăcia sa inclusiv iepurii de câmp, mai puţin însă aşteptările. Avem felul nostru nu numai de a ne construi idolii, ci şi chiar de a‐i consola că ne‐au înmi‐ resmat cu dezamăgiri.

 Uimiri

… fiindcă atunci când se întâmplă să ajungem în preajma unei performanţe parcă ne speriem de ea şi le‐o lăsăm altora, să nu cumva să ne tulbure trăirea mio‐ ritică, să ne zăpăcească istoria baladei. Aduceţi‐vă aminte de ultimul meci al lui Lucian Bute – un pugilist remarcabil, de altfel ‐, cu acel Pascal. Lucian a aşteptat pur şi simplu să i se care pumni în cap până în ultima re‐ priză, după care adversarul său a triumfat şi a plecat acasă fericit. Românii care au stat în faţa televizorului la acea oră fragedă a dimineţii poate că nu au înţeles nici până acum ce a tot studiat Lucian de s‐a lăsat bătut mioritic. Într‐o astfel de situaţie poate că şi Sadoveanu s‐ar fi enervat şi ar fi rescris „Baltagul”.

8-1

Sanie cu zurgălăi

… fiindcă am mers la Olimpiada de iarnă de la Soci cu o mână de sportivi, dar nici măcar cel mai op‐ timist urs polar nu se gândea că am putea face vreo fi‐ gură remarcabilă. Deşi avem prin ţară mai mulţi munţi şi mai multă zăpadă decât au alţii care învârt de me‐ dalii prin astfel de competiţii, nouă ni se mai strică şi sania. Am rămas, la nivel de sporturi de iarnă, la ceva de genul „Sanie cu zurgălăi”. Fireşte, e important să participi, întrucât e în spiritul olimpic, dar uneori te întrebi şi de ce sau dacă are rost, fiindcă pragmatis‐ mul nu a dărâmat niciodată pe nimeni, aşa încât merită luat în seamă.

8-2

Rămaşi de căruţă

… fiindcă, în loc de concluzie, poate că nu mai avem performanţe remarcabile în sport nu din pricina celor care îl practică, ci din cauza celor care îl iau la modul bombastic, declarativ, sugerând belşug din nimic. Valorile se cultivă, nu se risipesc. E valabil pen‐ tru orice domeniu, nu numai pentru sport. Atâta vreme cât ne vom fura căciula, vom rămâne de căruţă. De o căruţă trasă de reni plictisiţi printr‐un deşert şi mai plictisit.

Tiberiu Sabo 

Share.

About Author

Leave A Reply