Institutul Cultural Român iniţiază realizarea unui sistem naţional al cărţilor on‐line

0

Institutul Cultural Român va realiza, împreună cu editurile şi bibliotecile reprezentative şi cu autorităţile naţionale responsabile în materie, sistemul naţional al cărţilor on-line, care să poată fi accesat pe Internet de cititorii interesaţi de pretutindeni.

Direcţia Generală a Reprezentanţelor în Străinătate şi Serviciul IT din cadrul ICR vor întocmi, până la 1 iunie 2013, un raport asupra situaţiei actuale a accesibilităţii on-line a publicaţiilor din România. În prima decadă a lunii iunie 2013, ICR va organiza la Bucureşti o reuniune cu liderii instituţiilor responsabile la nivelul ţării şi cu editurile şi bibliotecile implicate.

 

Demersul porneşte de la constatarea fa kmptului că sistemul on-line a preluat deja multe dintre periodicele publicate odinioară pe hârtie. Tot mai multe cărţi sunt accesibile on-line. Tendinţa internaţională este de accesare on-line nu numai a periodicelor, ci şi a cărţilor. În pofida acestei tendinţe, nu asistăm deloc la „dispariţia cărţii“, cum se anticipa cu trei – patru decenii în urmă. Cartea, ca prezentare organizată a cunoaşterii, rămâne în actualitate. Ceea ce este de făcut se referă la crearea accesului on-line la cărţi.

 

Misiunea încredinţată de lege Institutului Cultural Român este să promoveze cultura română în străinătate. Sistemul on-line de prezentare a publicaţiilor, în vederea unui acces cât mai larg, este astăzi un instrument extrem de eficace de promovare.

 

Librării româneşti în străinătate

 

Institutul Cultural Român va elabora, prin Direcţia Generale a Cooperărilor Exerne, până la 1 septembrie 2013, un proiect privind înfiinţarea de librării româneşti în străinătate. Promovarea de publicaţii (cărţi, periodice etc.) la nivel internaţional este una dintre căile de realizare a misiunii Institutului Cultural Român de a face cunoscută în lume cultura română. În acest moment, formele principale prin care ICR promovează publicaţii româneşti în străinătate sunt transferul către institutele culturale româneşti din reţea şi către biblioteci de referinţă, precum şi participarea la târgurile internaţionale de carte.

 

Costurile înfiinţării unor librării nu sunt mai mari decât cele ale participării la târgurile de carte (aflate, de altfel, în creştere). Librăriile sunt în măsură să asigure accesibilitatea continuă, şi nu doar punctuală, pentru cititorii interesaţi şi pot fi un cadru de valorificare a publicaţiilor româneşti competitive. Sunt avute în vedere, în primul rând, capitale precum Paris, Berlin, Londra, Roma, Madrid.

 

Date furnizate de Institutul Cultural Român.

Share.

About Author

Leave A Reply