ÎnȚara Sfântă, invitat și călător… (2)

0

Centrul Horev. Cafeneaua Greg. Cercul cultural din Haifa. Îmi prezint cele două romane. Despre “Stalin, cu sapa‐nainte!” primisem , prin email, de la doamna Anat Shilon, o analiză detailată. Îmi lansez și volumul de povestiri, apoi proiectez un reportaj tv (“Artdelenisme”), filmat în locurile unde se petrec acțiunile romanelor. Vor‐ besc despre Transilvania, una fără granițe. Lângă mine, doamna Biți Caragiale, o ziaristă extrem de activă în vâr‐ stă de … 93 (!) de ani. Mă uimește cu comentariile sale pertinente. I se alătură, cu aplomb, doamna Gina Pană și Bella Krizbai, din conducerea ICR Tel Aviv, prozatoarele Francisca Stoleru și Madeleine Davidsohn, Ruth Oren ar‐ tist fotograf… Două ore se scurg pe neobservate. În final, propun volume ale unor echinoxiști (Cenaclul tocmai săr‐ bătorea, la Cluj, 45 de ani de existență). Poeme de Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Viorel Mureșan și Ștefan Manasia. Adusesem cu mine, de asemenea, prima operă scrisă pe un libret de Tristan Tzara, semnată de compo‐ zitorul Ionică Pop. Partitură integrală plus un DVD cu pre‐ miera. Mici “tentative” personale de a atrage atenția asupra culturii noastre contemporane. (…)

3-1

Byalik, dupămasă, acasă la Paul. Mi se face una dintre cele mai emoționante surprinze din viață. În ro‐ manul “Stalin, cu sapa‐nainte!” există personajul Ileana Glatstein (nume real), iubirea copilăriei mele din Re‐ ghin. A părăsit orașul, cu familia, la vîrsta de 13 ani. De atunci nu mai auzisem nimic despre ea. Cincizeci de ani! Putea fi stabilită oriunde în lume. Singurele date despre Ileana erau numele de familie și anul când părăsise țara. Și iată că un post de radio din Israel, (mi‐) o găsește! În‐ tâlnirea cu un personaj al romanului meu s‐a petrecut ca într‐un basm unde se amestecă, năucitor de firesc, realitatea cu fantasticul. Există momente în viață care nu pot fi descrise în cuvinte. Sunt prea sărace. Le‐ar tul‐ bura farmecul, inefabilul. Poate doar muzica să fie ca‐ pabilă. (…) Prin fereastra camerei mele, zăresc un palmier, copac a cărui orgolioasă singurătate o admir. Aventura mea “în pămîntul făgăduinței” (cum se nu‐ mește un volum de Gala Galaction…) de fapt, abia începea. (…)

Iordanul, apa botezului. Un rîu nu prea lat, cur‐ gînd aproape anonim printre malurile năpădite de ier‐ buri. Acolo unde se spune că s‐a petrecut botezul, lățimea râului e mai mare. La mal, o mulțime de somni! Ca și cum ar fi o crescătorie, dar sunt sălbatici. S‐au obiș‐ nuit să fie hrăniți de turiști. Unii chiar își scot mustățile deasupra apei, cască gurile largi, așteptând să primescă vreun biscuite direct din mâna omului! Mi‐am amintit cum toată vara trecută am stat pe malul Mureșului, cu undița în mână… Am intrat și eu în apa Iordanului cu picioarele goale, încercând să nu mă mai gîndesc la nimic. (…)

Tel Aviv, orașul alb. Ne întâlnim cu doamna Anat, traducătoarea mea, și soțul ei. O cafenea, unde pălăvrăgim despre literatură, în general. Despre cât de dificil reușești să publici o traducere. Să convingi un edi‐ tor. Știu asta, nu e o noutate pentru mine. Primul pas l‐am făcut, unul important. Adică traducătoarei i‐a plă‐ cut mult romanul meu, altfel nu s‐ar fi oprit asupra lui. Cât se poate de normal. Ne despărțim, cu speranța unei nu prea îndepărtate revederi.

Pe malul mării, spre Yafo. Palmieri, nisip fin, va‐ luri ademenitoare, înotători și înotătoare. Yafo este acum un cartier al orașului. Un orășel de Ev Mediu în mi‐ niatură, superb, cu străduțe pietruite, cu câte un pal‐ mier răsărit printre dalele de piatră numai el știe cum, cu o arhitectură fantezistă, propunând o atmosferă „romantică”, numai bună pentru îndrăgostiți. Biserica ca‐ tolică e “plasată” nu departe de turnul minaretului… Bem suc de rodii iar buzele ni se colorează ca și cum am fi băut sânge. Doar caninii, lungiți senzual, ne mai lipsesc! (…)

Este întâi decembrie. Sunt în jur de 28 de grade! În cinstea zilei, o vizită la biserica ortodoxă din Naza‐ ret. Enoriași creștini arabi, de rit ortodox. Îmi sună cu totul aparte, chiar dacă în aceeași cunoscută tonali‐ tate, când aud “Tatăl nostru” rostit în limba arabă. Pe undeva de deasupra noastră, coborând din bolta înaltă, o blândă adiere ne atinge obrajii. Aripile îngerului Ga‐ briel, gândesc. Fântâna Mariei, cu apa tămăduitoare, se zice. În centrul Nazaretului, bazilica romano‐cato‐ lică Buna Vestire, ridicată deasupra locuinței Mariei, aproape intactă și la această oră. De fapt, și biserica și bazilica sunt ridicate deasupra satului Mariei și al soțului ei Iosif, tâmplarul. Statuia acestuia mă atrage în mod deosebit, fără să‐mi explic de ce. Mă sprijin în toiag, sperând că voi deveni mai înțelept. Turiști foarte puțini. Așa va fi pe tot parcursul șederii mele în Țara Sfîntă. Lucru neobișnuit! Ca și cum, special pentru mine, “cineva” a oprit fluxul lor năucitor, înghesuiala enervantă și țăcănitul obsedant al aparatelor de foto‐ grafiat. Cel mai adesea, eram doar eu cu Paul care, din când în când, îmi mai scurgea în ureche câte o explicație lapidară. (…)

La cafeneaua Face ne întîlnim cu conf. univ. Mar‐ lena Braester, de la universitatea din Haifa. Este și se‐ cretara Uniunii scriitorilor de limbă franceză și traducătoare. A tradus și poezie românească. Bem cea‐ iuri, dialogăm sprinten, privim grădinile suspendate ale bahailor care se înalță deasupra noastră. Ne hotărâm să urcăm dealul Carmel până sus, la Mânăstirea carme‐ liților și la peștera în care a locuit Sf. Ilie. Ne prinde noapte când ajungem acolo. Imagine de basm a orașu‐ lui și a mării cu puzderia de lumini, ca niște licurici pulsând a viață. (…)

3-2

În drum spre Ierusalim, o oprire întro altă ca fenea unde sunt așteptat de câțiva vechi colegi și prieteni din Reghin: Luci, Iacob, Josef, plecați cam tot pe când plecase Ileana! Am reușit, în cele din urmă, să ne recunoaștem chiar și după atâția ani de nevedere! Îmi fac o primire caldă și mă obligă să pro‐ mit că voi reveni. Da, zic, sper să mă întorc cu ocazia lansării romanului… Unii dintre ei nu au mai fost în România de ani de zile, alții vin în fiecare lună, cu afaceri, desigur. (…)

În Ierusalim, ne cazăm în elegantul hotel Prima Royal în parcarea căruia Paul va lăsa mașina pe tot parcursul șederii noastre. E preferabil de umblat aici cu taxiul. Tânărul taximetrist e măsliniu și vorbăreț. Paul îl întreabă dacă‐i nigerian. Taximetristul izbuc‐ nește: cum așa, domnule?! Dumneata nu vezi ce pro‐ fil am, ce nas perfect, ce frunte, ce buze, ce păr! Păi, nigerienii au o față de cartof! Eu sunt etiopian, cum poți face o astfel de confuzie?! Râdem cu toții. În fond, avea dreptate, cel puțin în privința profilului său. La micul dejun luat în hotel, ne cântă un pianist! Mă simt ca pe Titanic, exclamă Paul cu neștirbitul său simț al umorului. În niciunul dintre numeroasele hoteluri din lume prin care am dormit, nu a existat un pianist care să‐ți cânte dimineața la șapte, în timp ce sorbi ceaiul ori înghiți cereale cu iaurt. Piese lente, de jazz. Are o față extrem de tristă, parcă l‐ar durea stomacul ori capul, ca după chef. Cred că‐i rus. Noroc că stă cu spatele la sala de mese, altfel ne‐ar pieri pofta de mâncare, zău! (…)

(Continuarea în numărul următor)

Radu Țuculescu

 

Share.

About Author

Leave A Reply