Întemeierea Parohiei Ortodoxe Române Klangenfurt

2

Parohia Ortodoxă Română din Klagenfurt a fost înfiinţată la data de 29 iunie 2008 şi se afla sub  jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrala şi de Nord şi funcţionează în cadrul Vicariatului Ortodox Român din Viena. Prin întemeierea ei s-a răspuns dorinţei românilor ortodocşi din landul Kärnten de a-L slăvi pe Dumnezeu după Tradiţia Ortodoxă Română. Majoritatea românilor care trăiesc în prezent în landul Kärnten s-au stabilit în Austria după anul 1989. În anul 1995 a fost înfiinţată Parohia Ortodoxă Română din Graz, aceasta fiind cea mai apropiată Biserică, unde mergeau şi credincioşii din landul Kärnten. La cerinţa credincioşilor,PC Pr Dr Nicolae Vâlcea, preotul paroh al Parohiei din Graz, avea grijă de credincioşii din landul Känten, oficiind serviciile religioase necesare. Cu susţinerea şi îndrumarea sfinţiei sale, un grup de credincioşi au început în postul Crăciunului 2007 să se organizeze în privinţa înfiinţării unei noi Parohii. Pe 27 Decembrie 2007 se oficiază Sf. Liturghie de către pr dr Nicolae Vâlcea urmată de o mică agapă în cadrul căreia s-au discutat iniţiativele şi modalităţile de înfiinţare a unei parohii în Klagenfurt. În ziua de Paşti, 27 aprilie 2008, s-a săvârşit vecernia Învierii (tot de către pr dr Nicolae Vâlcea) la care au participat peste 30 de familii şi care au întocmit o cerere de înfiinţare a parohiei ortodoxe Române în Klagenfurt, adresată Mitropoliei de Germania, Europa Centrală şi de Nord, semnată de către toţi cei prezenţi. Peste o lună, pe 25 mai 2008, la rugămintea credincioşilor şi cu binecuvântarea pr. Vicar dr. Nicolae Dura, se săvârşeşte Sf. Liturghie oficiată de către PC Pr. Drd. Emanuel Nuţu la care participă un număr mare de familii dornice de a avea o biserică românească. Cu voia lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, 29 iunie 2008, a fost înfiinţată Parohia Ortodoxă Română din Klagenfurt, Austria. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în biserica Sfântul Marcus din oraş de către ÎPS Serafim Joantă, Mitropolit al Europei Centrale şi de Nord, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi: pr dr. Nicolae Vâlcea (Graz), pr. Cristian Greuceanu (Knittelfeld), pr. Ljubomir Radovanov (Biserica Ortodoxa Sârbă, Klagenfurt), diacon Dumitru Dura (secretarul Mitropoliei) şi PC diacon Andrei Deleu (şeful cancelariei Mitropoliei Basarabiei). Pe lângă soborul de preoţi, au mai fost prezenţi reprezentanţi ai bisericii catolice, copte, protestante: parohul Bisericii Vechi Catolice Pr. Erick Ickelsheimer, superintendentul Bisericii Evanghelice din Kärnten, Mag. Manfred Sauer, Pr. Bisericii Evanghelice din Klagenfurt Mag. Lydia Burchhardt, parohul Bisericii Ortodoxe Copte Pr. Peter Palamon, parohul Bisericii Sf. Egid Pr. Dr. Markus Mairitsch. Autorităţile locale au fost reprezentate de Peter Steinkellner. De la Ambasada României din Austria au fost prezenţi doamna consilier Adriana Stănescu şi domnul consul Dan Pârvulescu. Pentru românii din Klagenfurt acest eveniment a avut o semnificaţie deosebită, deoarece pentru prima dată Sfânta Liturghie a fost oficiată de un Ierarh. La finele Sfintei Slujbe, ÎPS Serafim a rostit un cuvânt de învăţătură, în care i-a îndemnat pe cei prezenţi să înveţe din faptele apostolilor şi să fie asemenea ucenicilor lui Hristos oriunde s-ar afla, să păstreze credinţa pentru a putea birui răul din lume, învestindu-l în funcţie de paroh pe pr. Mag. Viorel Visarion Ipati şi înmânându-i Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. Din lipsă de spaţiu, primele servicii divine au fost săvârşite împreună cu fraţii ortodocşi sârbi. Părintele Ljubomir Radovanov, parohul parohiei sârbe, ne-a primit cu mare drag, oferindu-ne posibilitatea chiar din ziua înfiinţării parohiei de a slăvi pe Dumnezeu în duh şi tradiţie românească. În urma demersurilor făcute către Episcopia Catolică din Klagenfurt am primit aprobarea Episcopului Catolic dr. Alois Schwarz de a săvârşi cultul divin ortodox în biserica Kreuzberg. Astfel, începând cu 5 octombrie 2008, românii ortodocşi din Kärnten au posibilitatea de a se ruga într-un loc amenajat autentic ortodox, pe cât este cu putinţă.

 Preluare de pe http://www.bor.or.at

Share.

About Author

2 Comments

  1. Buna ma numesc ruxanda si locuiesc in st veit/glan si am nascut aici un bebe si de religie sunt ortodoxa si as dori sa gasesc o biserica sa imi pot face botezu lui bebe daca puteti sa ma ajutati va rog trimitetimi o adresa unde as putea sa imi botez bebele va multumesc

Leave A Reply