Interviu cu ambasadoarea României la Viena, doamna SILVIA DAVIDOIU Silvia Davidoiu

1

„Deschiderea Ambasadei, un lucru firesc. (…) Ambasada nu are partizanate politice!”

(continuare din numărul trecut)

1. Prin ce mijloace desfăşoară Ambasada activităţi de diplomaţie culturală şi care e rolul acestora? Activităţile de diplomaţie culturală ale Ambasadei nu sunt, din păcate, atât de numeroase pe cât mi-aş fi dorit, din motive de constrângeri bugetare, bineînţeles! Însă, tot printr-o serie de parteneriate şi legături informale, am reuşit să organizăm o serie de evenimente prin care să prezentăm publicului austriac, dar şi diasporei române elemente de cultură şi istorie românească de interes. Aş aminti recenta lansare şi prezentare la sediul Ambasadei a volumului „Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova” în prezenţa autorului, domnul Cristian Păunescu, eveniment care nu ar fi putut avea loc dacă nu am fi beneficiat de sprijinul nemijlocit al BNR (Banca Naţională a României). Mai sunt şi multe altele de amintit, însă nu cred că ne permite spaţiul. si în acest domeniu – al diplomaţiei publice şi culturale – a trebuit să ne dovedim inventivi şi să căutăm partenerii potriviţi pentru a putea realiza, cu efort financiar cât mai redus, acţiuni de impact.

2. Ambasada şi-a deschis porţile şi este frecventată de mulţi, austrieci şi români. Acesta este un semn bun şi a început să se întâmple odată cu venirea Dumneavoastră la conducerea misiunii diplomatice, în iarna anului 2009. Sunteţi satisfăcută de reuşitele de până acum?

Aşa cum aminteam şi mai sus, cred că am fi putut face mai mult şi mai multe, dacă nu ar fi fost constrângerile financiare majore din ultimii ani. Cât despre „deschiderea Ambasadei” mi se pare un lucru firesc, de fapt asta ne este şi menirea, nu poţi face diplomaţie nici în sensul clasic al cuvântului şi nici în cel al diplomaţiei publice dacă nu ai un cerc de relaţii, dacă nu interacţionezi cu omologii, partenerii şi societatea dar şi cu membrii comunităţii româneşti.

3. Există voci care reproşează Ambasadei lipsa de implicare în activitatea diasporei româneşti. Alţii nu vad cu ochi buni un posibil partizanat politic al Ambasadei faţă de anumite asociaţii ale românilor din Austria. Cum reuşiţi totuşi să menţineţi balanţa? Există destul de multe asociaţii ale diasporei în Austria şi noi, ca Ambasadă a statului român, am încercat să păstrăm o relaţie normală, echidistantă şi cordială cu toate acestea. Nu este uşor de realizat acest lucru, întrucât nu întotdeauna între aceste organizaţii există relaţii strânse de cooperare, iar o implicare a Ambasadei – fie şi numai simbolică – în derularea unei acţiuni organizate de una sau alta dintre ele este uneori interpretată drept partizanat. De foarte multe ori Ambasada dă curs invitaţiilor primite de la organizaţiile şi asociaţiile româneşti, nu întotdeauna la nivel de ambasador, căci şi mie îmi este greu să fiu prezentă peste tot, dar prin diplomaţi ai secţiei politice şi consulare. Stiu că acest lucru este câteodată interpretat de către asociaţii, însă aş vrea să asigur şi pe această cale că nu este vorba de lipsă de interes, ci de o agendă foarte încărcată pe care încercăm cu toţii să o gestionăm cât mai bine. Aş dori, cu referire la cea de a doua afirmaţie cuprinsă în întrebarea dumneavoastră, să fac o precizare foarte tranşantă: Ambasada NU are partizanate politice faţă de nici o forţă politică sau organizaţie politică sau asociaţie românească apropiată de vreun partid politic român. Atitudinea noastră a fost întotdeauna neutră, echidistantă faţă de toate părţile angrenate în viaţa politică, aşa cum trebuie să fie o misiune diplomatică a României. Din păcate, câteodată există tentaţia de a da interpretări politice unor acţiuni absolut normale, care nu au nici un fel de conotaţii ascunse .

Stiu că nu vom putea mulţumi pe toată lumea, însă vom încerca pe cât posibil ca Ambasada şi diplomaţii ei să nu fie atraşi în jocuri partizane, îndeosebi în această a doua parte a anului 2012, care se va finaliza cu un scrutin electoral pentru legislativul român.

4. Institutul Cultural Roman (ICR) desfăşoară o activitate de succes în capitala Austriei. Jurnalista austriacă Koschka Hetzer Molden, decorată de Preşedintele României, a lăudat public activitatea ICR-ului vienez. Si nu e singura care apreciază ICR-ul. Alte voci sunt însă de părere că ICR a practicat un partizanat politic, avantajând anumiţi prestatori de servicii culturale în defavoarea altora. Merită ca activitatea ICR-ului din Viena să continue? Eu nu îmi pot permite şi nici nu doresc să fac judecăţi de valoare la adresa ICR-ului şi a modului cum acesta funcţionează. La Viena, Ambasada şi Institutul Cultural Român colaborează pe proiecte punctuale, însă îşi desfăşoară activitatea curentă de sine stătător. Am derulat împreună şi avem în planurile de viitor multe proiecte şi programe comune, care au un singur scop: prezentarea de o manieră cât mai realistă şi penetrantă a valorilor culturii române către publicul vienez, aici incluzându-i şi pe românii rezidenţi în Austria. În schema Ambasadei române nu există consilier cultural, deci nu avem un diplomat care să se ocupe în mod exclusiv de cultivarea relaţiilor cu mediul artistic şi instituţiile culturale austriece, de aceea activităţile organizate de noi se situează mai ales pe palierul diplomaţiei publice şi sunt derulate cu parteneri din afara mediului cultural.

5. Sunteţi un exponent al diplomaţiei ce promovează egalitatea de tip gender, mai simplu spus, o femeie – Ambasador de succes. MAE a promovat o serie de femei în diplomaţie. Plănuiţi activităţi specifice la Ambasada în care să implicaţi femei – diplomaţi, femei – bancheri, femei – investitori etc.? Daţi-ne câteva exemple, vă rog. Am avut o serie de iniţiative de acest gen, ce-i drept limitate la mediul diplomatic, în sensul că am organizat câteva întâlniri ale femeilor ambasador din Austria cu secretarul de stat, responsabil cu problematica femeilor şi familiei din ministerul de resort sau cu diverse ONG-uri austriece care au drept scop promovarea egalităţii de şanse. Cred că ar trebui amintit şi faptul că am încercat să sprijinim afirmarea publică a unei tinere designere românce, Patricia Vincent, prin organizarea în spaţiile Ambasadei a unei prezentări de modă cu creaţiile acesteia, audienţa fiind formată în proporţie covârşitoare din doamne ambasador, soţii de ambasadori şi persoane feminine din cercul de relaţii al Ambasadei.

6. Care este mesajul Dumneavoastră pentru cititorii revistei noastre? Întrucât am avut privilegiul de mă afla alături de această revistă şi echipa sa editorială încă de la lansare, mă bucură enorm faptul că deja vorbim de numărul 3 al publicaţiei şi putem spune că, editorial vorbind… „ce-a fost mai greu a trecut”! Doresc să le urez tuturor cititorilor dumneavoastră o vară frumoasă şi liniştită, gânduri bune lor şi familiilor din România şi din Europa!

 A consemnat Alex Todericiu – analist politic

Share.

About Author

1 Comment

  1. La numai 56 de ani, un român se zbate la limita dintre viaţă şi moarte. El şi-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza numeroaselor afecţiuni grave de care suferă. Drept urmare, banii pentru tratamente sunt din ce în ce mai puţini, iar omul este condamnat la moarte.el duce lipsa de lemne ptr foc, si alimente,, Citeşte în continuare povestea cutremurătoare a lui Mihai Feraru, aşa cum ne-a relatat-o chiar el într-un mail trimis pe adresa redacţiei. „Ma numesc Mihai Feraru de 56 ani, sunt foarte bolnav , primul infarct l-am suferit in 1994 eram la serviciu, al doilea infarct l-am suferit in1998, dupa primul infarct am suferit primul accident vascular din trunchiul cerebral, dupa care am ramas cu o paralizie pe partea dreapta asta s-a intamplat in 1995, al doilea accident vascular cerebral l-am suferit in anul 2000, in 2004 am fost diagnosticat cu DIABET ZAHARAT, De atunci si in prezent fac injectii cu insulina de patru ori pe
    zi, acuma de 2 ani am fost descoperit cu
    POLIARTRITA REUMATOIDA, am ajuns sa pot merge cam 30-40 m dupa care trebue sa fac o pauza, eu nu pot efectua nici un fel de activitate, capacitatea de munca este pierduta in totalitate, numai bunul Dumnezeu stie ce fel de viata chinuita duc eu zi de zi, mai ales ca duc lipsa de mancare , medicamente,si lemne ptr foc, de aceea fac apel pe aceasta cale catre toti oamenii credinciosi care-l iubeste pe Dumnezeu, sa ma ajute si pe mine din putinul lor, iar Dumnezeu si Maica domnului sa le rasplateasca darul inzecit, si cu multa sanatate. Pentru asta eu am un cont deschis la banca; RAIFFAISEN BANK IN ROMANIA ARE NR RO93RZBR0000060001059026 IN LEI .pe nume mihai feraru cod zwift: RZBRROBU”.. eu am ca martor pe DUMNEZEU, ptr ca numai el stie si vede totul, si tot Dumnezeu ne va judeca pe fiecare ptr faptele noastre, Iertati-ma. Adresa mea postala este: Mihai Feraru oficiul postal nr 1 vaslui,
    casuta postala 95, localitatea vaslui jud vaslui Romania,sau prin westernunion. tel 0040761887298 Sa aveti, sanatate.va rog sa nu ma uitati ,,DUMNEZEU SA FIE CU DV CU TOTI,,DOAMNE AJUTA. A-R

Leave A Reply