“La ce foloseşte literatura?”, o întrebare la care încearcă un răspuns Antonio Spadaro, S.J.

0

“La ce «foloseşte» literatura?”,o întrebare la care încearcă un răspuns Antonio Spadaro, S.J.

                                                           ‐ Editura “Galaxia Gutenberg”, 2006

Cartea preotului iezuit Antonio Spadaro, ac tualmente director al celebrei reviste “La Ci viltà Cattolica”, pune o întrebare arzătoare pentru omul contemporan căzut sub vraja televiziunilor şi/sau a Internetului: la ce foloseşte literatura? În titlul ales de autor, semnele de punctuaţie sunt importante: ghilimelele care însoţesc verbul sugerează că literatura, spre deosebire de economie, informatică, medicină sau drept, nu are o deschidere spre practic, spre profit, fiind, prin urmare, “nefolositoare” pentru omul con temporan utilitarist şi ahtiat de profit fi nanciar şi vizibilitate socială. Semnul de întrebare care însoţeşte titlul arată că au torul, cu toate că este un intelectual rasat şi extrem de cultivat, nu are pretenţia de a oferi un răspuns definitiv la dezbaterea lan sată, ci se mulţumeşte să(şi) pună o între bare semnificativă şi să schiţeze câteva ipoteze de lucru.

Structura volumului are aspectul unui “şantier”,prin multitudinea surselor, varietatea referinţelor şi eru‐ diţia dezbaterii. Prima parte abordează “folosul” lite‐ raturii, partea a doua detaliază “folosul” lecturii critice, iar partea a treia dezbate experienţa teologică a litera‐ turii (o abordare explicită ‐ prezentarea lui Christos în literatură ‐ şi o abordare implicită ‐ călătoria ca “pădure de simboluri”). Varietatea aspectelor literare abordate de Antonio Spadaro este deconcertantă, iezuitul pro‐ punând o abordare pluridisciplinară, o adevărată sim‐ fonie filosofico‐teologico‐literară: de la “literatura ca nevroză” la “literatura ca viaţă”, de la “viziunea” scrii‐ torului la “deschiderea unui loc lăuntric”, de la mistică la canon, de la “noutatea” în literatură la ipoteza unei “cristologii literare”, de la călătoria ca “travaliu” la că‐ lătoria ca “imposibilă întoarcere” şi “itinerar spiritual”. “Orice poezie, orice povestire, orice roman este un act critic faţă de viaţă. Cel ce scrie ia loc în univers şi, ple‐ când de la această poziţie, îşi elaborează, la modul rea‐ list, fantastic, utopic sau satiric, propria lume, reinterpretând‐o, iubind‐o sau contestând‐o pe aceea în care «şade»”, scrie Spadaro în cuvântul înainte la cartea sa.

Despre relaţia dintre literatură şi adevăr, Carlo Bo a scris această frază frumoasă ca un aforism: “Adevărul literaturii stă în propria‐i căutare a adevărului, care se înfăptuieşte prin interpretarea realului”. Pe urmele lui Charles Du Bos, Spadaro explică: “literatura este «viaţa ce ia cunoştinţă de sine», ca loc de întâlnire a două suflete, acela al scriitorului şi acela al cititorului”. Mai mult, “literatura este o stare, nu o profesie. Ea de‐ vine un exerciţiu spiritual al dialogului dintre text şi su‐ fletul cititorului sau al criticului […] cuvântul nu se opreşte pe hârtie, ci are valoare prin ecoul pe care îl poate avea în conştiinţa noastră”.

Fineţea teologică a iezuitului se vede limpede în fermecătoarea analiză literară ce o face “Exerciţiilor Spirituale” ale Sfântului Ignaţiu de Loyola, dar, mai ales, în superba analogie între credinţă şi literatură: cititorul (de‐a lungul operei literare), ca şi credincio‐ sul (de‐a lungul vieţii), este, în mod esenţial, un călă‐ tor. “A vedea în om un călător pe drumul spre adevărul despre sine înseamnă a spune că omul este o fiinţă dinamică; înseamnă, adică, a‐l înţelege în miş‐ carea sa pe scena lumii şi a istoriei omeneşti şi, în ca‐ drul acestei viziuni, a intui întreaga aşteptare a unui răspuns la întrebările esenţiale care îl frământă, ne‐ voia stringentă, conştientă sau nu, încrezătoare şi dis‐ perată, a unei mântuiri, a unei intervenţii din afară care să‐i răscumpere nedesăvârşirea”.

Micul volum al lui Spadaro este o lectură deopo‐ trivă instructivă şi fermecătoare, o călătorie erudită printre oameni şi cărţi, idei şi emoţii, o pledoarie bine articulată pentru a citi şi pentru a înţelege literatura. Cartea iezuitului îmi aminteşte de propria pledoarie pentru lectură, reînnoită an de an în faţa studenţilor mei. Cine se limitează la bibliografia impusă de cursu‐ rile unei facultăţi oarecare are toate şansele să devină un roboţel ce va răspunde prompt la comenzile unui şef oarecare. Punct. De fapt, a citi are un înţeles mai adânc, ce ţine de atitudinea noastră fundamentală faţă de viaţă: înseamnă a continua căutarea, a ţine ochii des‐ chişi, a pune întrebarea potrivită, a primi răspunsuri (parţiale, de etapă), a folosi cuvintele, gândurile şi emo‐ ţiile altor oameni pentru a face, în călătoria noastră, popasuri de înţelepciune şi frumuseţe. Profesorii noştri aveau (şi au) dreptate: lectura este o activitate esen‐ ţială pentru minte şi pentru suflet, în lipsa căreia sun‐ tem incompleţi şi (mai) săraci.

AnaMaria Botnaru

23a

23b

 

Share.

About Author

Leave A Reply