LOISIR – agrement, distracţie, amuzament, activitaţi placute, timp liber

0

Formarea şi dezvoltarea personalităţii umane sa datorat dintotdeauna atât educaţiei primite de la alţii (familia şi şcoala), cât şi eforturilor proprii orientate în acest sens. Loisirul apare numai când societatea îl creează şi încurajează şi ca urmare sociologia ar trebui să îşi aducă o contribuţie esenţială privind loisirul. Sociologii sunt unanimi în a consemna că nici o cucerire a secolului în viaţa domestică nu conferă omului atâtea plăceri şi motive de paşnic echilibru câte îi oferă sportul. În sport se regăsesc manifestările tipice jocurilor, ca libertatea şi iniţiativa acţiunilor, motivaţia imediată legată de însăşi activitatea desfăşurată, satisfacţia efectuării unor acţiuni care scot în evidenţă calităţile şi măiestria personală. Jocurile însoţesc întreaga evoluţie a anului, până la bătrâneţe; chiar dacă formele de manifestare se modifică, principalele caracteristici se păstrează, dând fiecărei vârste o savoare particulară, răspunzând unor nevoi şi tendinţe firesc şi permanent umane. Jocurile reprezintă o serie de caracteristici prin care apropierea de activităţile sportive apare firească. Château J. (Copilul şi jocul), spune că adevăratul joc este serios, are reguli severe şi presupune osteneala până la istovire. El mai adaugă că jocul reprezintă o lume aparte, diferită de a adulţilor. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre sport – este o lume aparte, diferită de cea obişnuită, creează într-un anumit fel o „iluzie”, fără a fi lipsit de intenţionalitatea conştiinţei de declanşare, ca şi în efectuare şi apreciere. Atât jocul, cât şi sportul sunt prilejuri de evaziune, desprindere şi detaşare de activităţile cotidiene ca şi de compensaţie. Deşi aflate la niveluri motivaţionale diferite şi cu deosebiri în funcţionalitatea esenţială, şi unele şi altele exercită calităţi, formează educaţional, tonifică şi echilibrează psihic, integrează social. Nu trebuie să uităm nici însemnătatea terapeutică a unora dintre activităţile ludice. În funcţie de vârsta subiectilor, distingem caracteristici şi funcţii diferite ale jocului. La trei ani, copilul se poate juca cu un partener; la 5 ani, grupul poate fi format din 4-5 jucători. La 7- 8 ani alegerea partenerului se face după criterii preferenţiale, spiritul de grup dezvoltându-se, ajungând în preadolescenţă la spirit de „ gaşcă”, la solidaritatea uneori greşit canalizată. Rivalităţile dintre copii se menţin numai la nivelul jocurilor, disputele încetând în afara acestora, având doar semnificaţia întrecerii pentru manifestarea curajului, forţei sau dibăciei, pentru evidenţiere în faţa grupului. Jocurile de mişcare – jocuri dinamice – fac parte din jocurile cu reguli şi au drept caracteristică folosirea exerciţiilor corporale, fiind principalul mijloc de dezvoltare şi educaţie fizică a copiilor. Jocurile de mişcare se bazează pe trebuinţa de activitate a fiinţei vii, organizarea şi conducerea lor de către un adult dirijând atât dezvoltarea motrică, cât şi formarea volitivă şi morală a copiilor. Ele au proprietatea de a crea veselie şi entuziasm în grupul copiilor care se joacă şi se străduiesc să respecte regulile. Respectarea regulilor contribuie la formarea capacităţii de abţinere, stăpânire de sine; rezolvarea situaţiilor din joc educă prezenţa de spirit, isteţimea, viteza, îndemânarea, corectitudinea, iniţiativa şi spiritul de grup, de echipă. Acţiunile motrice din aceste jocuri au caracter activ, sunt însumate unui subiect (temă) şi parţial îngrădite de reguli.

Ca mijloc al educaţiei fizice, jocurile de mişcare urmăresc ca într-o formă plăcută şi accesibilă să perfecţioneze deprinderile motrice de bază, să dezvolte calităţile motrice de viteză, îndemânare, rezistenţă şi forţă, să contribuie la educarea psihomotrică prin formarea sensibilităţii motrice, a simţului ritmului şi echilibrului, a orientării în spaţiu şi a unor trăsături ale personalităţii. Specifice vârstei preşcolare şi copilăriei mici, jocurile dinamice pregătesc copii pentru jocurile sportive competiţionale ale vârstelor următoare ale preadolescenţei şi tinereţii. Jocul este definit drept activitatea didactică practicată de plăcere mai ales de către copii. El desemnează o activitate fizică sau mentală, spontană şi urmărită prin ea însăşi fără utilitate imediată, generatoare de distracţie, de plăcere şi de reconfortare. Întâlnit la toate fiinţele, jocul a fost şi este în atenţia pedagogilor, psihologilor, sociologilor şi fiziologilor, încercându-se a se da explicaţii, a se emite opinii cu privire la cauzele care determină jocul la oameni. Din punct de vedere psihologic, jocul este considerat un exerciţiu premergător pentru viaţă, o formă de stăpânire de sine, tendinţa de dominare a omului, un mijloc de contracarare a unor porniri dăunătoare, îndeplinirea unor dorinţe ce nu pot fi satisfăcute în realitate. O încercare mai realistă de a defini jocul este făcută de Karl Groos, care, printr-o comparaţie între om şi animale, a ajuns la constatarea că unele jocuri sunt o imitaţie instinctivă a mişcărilor din viaţa practică, un pre-exerciţiu pentru viaţa de mai târziu. Copiii trec de la mişcările corporale de bază spre jocurile de echipă la nivel de loisir, de petrecere a timpului liber în orice moment al vieţii. Copiii sunt încurajaţi astfel să înţeleagă conceptul „sport pentru viaţă” nu numai în programul de şcoală. Prin educaţie, se extinde acest concept la nivel social, ei educând la rândul lor alţi indivizi cum să-şi organizeze timpul liber într-un mod sănătos şi relaxant. Recreerea presupune: joaca individuală, jocurile colective, sporturile, relaxare, distracţie, hobby-uri, practicarea unor vocaţii în orele libere. Activitatea de recreere poate fi desfăşurată la orice vârstă a individului, fiind condiţionată de elementul temporal, condiţia şi atitudinea persoanei, circumstanţele ambientale etc. Turismul şi recreerea, ca şi alte aspecte ale vieţii umane, nu pot rămâne în afara sferei de impact indusă de schimbare, cel mai important aspect fiind modul cum utilizăm timpul liber care a evoluat în volumul şi cantitatea sa, datorită schimbării în valorile societăţii, de la importanţa marginală la un fenomen central în viaţa omului. Astfel, structura timpului liber şi costurile petrecerii lui şi-au pierdut din izul luxuriant existent odată şi a devenit o parte esenţială a existenţei, cel puţin pentru ţările dezvoltate. Participarea în activităţi recreative, bucuria vacanţelor nu mai sunt un privilegiu, ci un drept al fiecăruia în ţările cu o economie modernă de piaţă.

Emilia Precup

Share.

About Author

Leave A Reply