Obiceiuri de Crăciun pe mapamond

0

Sărbătoarea naşterii Domnului şi Moş Crăciun au denumiri diferite pe meridianele globului: finlandezii îl au pe „Joulupukki”, care ar veni din ţinutul „Korvatunturi”, tărâm care are forma unei urechi despre care se spune că ar fi urechea cu care Moşul ascultă să afle dacă copiii sunt cuminţi. „Christklots”, în Germania, reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului. În Elveţia, butucul este cunoscut sub numele de „Bouche de Noel”, în Anglia, „Yule log”. În fiecare din cele patru duminici dinainte de naşterea lui Iisus se aprinde o lumânare, aşezată într-o cutie. Au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi şi naşterea lui Hristos. În multe biserici din Italia sunt expuse iesle cu pruncul Iisus şi magi de mărime naturală. Un punct de atracţie îl constituie Irozii – un teatru popular cu scene, care, pe lângă Irod, prezintă un moş cu barba lungă, cu cojocul întors, reprezentând bufonul romanilor, şi o paiaţă cu clopoţei la picioare, care poartă un băţ năzdrăvan – în amintirea saltimbancilor chemaţi cu prilejul unor astfel de manifestări. În Italia există obiceiul ca, înainte de Moş Crăciun, să vină Baba Cloanţa (Befana), călare pe mătura ei, care verifică atentă cine a fost cuminte şi cine nu. Ea este foarte bună cu copiii, se strecoară pe hornuri şi lasă cadourile lângă bradul împodobit.În Austria, cete de copii străbat străzile colindând pe la ferestre. Piaţa de Crăciun din Viena este atracţia principală a sărbătorilor, deşi Crăciunul este celebrat mai ales acasă, cu o masă festivă şi cadouri. În Marea Britanie, una dintre tradiţii este ca elevii să monteze, în şcoli sau în biserici, piese despre naşterea Mântuitorului. În vechime se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei, însă în prezent se preferă costumele. Un alt obicei vechi este şi acela de a atârna ciorapi de şemineu

în aşteptarea cadourilor, în casă se atârnă vâsc, iar în jurul casei – crenguţe de brad. Anticii druizi credeau că vâscul poseda puteri magice şi că aduce noroc şi prosperitate alungând spiritele rele. Suedezii descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă. În Grecia, masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională, iar după ospăţ masa nu se strânge pentru ca Iisus să aibă cu ce-şi potoli foamea. Olandezii îl aşteaptă pe „Sinter Klaas” care vine pe un cal alb şi lasă daruri în saboţii de lemn. În Polonia, se păstrează obiceiul ca, în cinstea stelei de la Betleem, masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea „Gwiazdka” („mica stea”). În Rusia, Moş Crăciun („Babuska”) este însoţit de Albă-ca-Zăpada („Snegurocika”), iar copiii primesc prăjituri şi multe jucării, printre care setul de păpuşi „Matrioska”. În Spania, darurile de Crăciun sunt oferite de magi, care se deplasează în cortegii de curteni, cavaleri şi lăutari, iar în case şi biserici există iesle miniaturale care redau atmosfera naşterii Domnului. În Islanda, ţara gheţii şi zăpezii, vin treisprezece Moşi Crăciuni! Cu treisprezece zile înainte de Crăciun, primul Moş Crăciun coboară din munţi, ocoleşte fiecare casă şi apoi pune dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. Dacă au fost cuminţi, copiii primesc dulciuri, mandarine, lozuri în plic (scratch cards), iar dacă au fost răi, sunt recompensaţi cu un cartof. A doua zi, cel de-al doilea Moş vine în oraş şi tot aşa până la 25 decembrie, când primul Moş se întoarce la casa lui din munţi, pe 26 cel de al doilea, şi tot aşa până pe 6 ianuarie. Ziua de 6 ianuarie este numită şi „Al treisprezecelea”, şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun pentru că, în această zi, ultimul Moş Crăciun se întoarce la casa lui. În Finlanda, familiile se reunesc pentru a petrece Crăciunul, cea mai importantă sărbătoare a anului. Seara, în jurul orei 17.00, familiile pleacă la biserică pentru slujbe speciale în care se aprind lumânări la mormintele celor dragi. În Ajunul Crăciunului, copiii aşteaptă sosirea lui Moş Crăciun care pune mereu aceeaşi întrebare: „Sunt cumva copii cuminţi aici?”. Moşul are o desagă plină de cadouri, iar în timp ce „slujitorii” lui îl ajută să le împartă, el povesteşte celor mici despre călătoria grea pe care o face din Laponia. În Suedia, cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului. O masă specială este pregătită pentru Ajunul Crăciunului – şuncă, peşte şi fasole – acesta este şi prilejul cu care rudele îşi fac daruri. Mulţi suedezi merg la biserică în dimineaţa zilei de Crăciun. Crăciunul se numeşte la suedezi Jul şi este urmat de alte sărbători. Moşul are pe aceste meleaguri o înfăţişare diferită: el este reprezentat ca un pitic îmbrăcat în roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala mâncare suedeză de Crăciun. Danezii au o modalitate mai puţin întâlnită de a împărţi cadourile: se adună toţi ai casei în jurul bradului, şi cel mai vârstnic ia un cadou pe care-l dă celui destinat, care ia, la rândul său, un altul şi-l dă persoanei pentru care a fost pregătit, şi aşa mai departe. În Elveţia, Samichlaus (Moş Crăciun) are întotdeauna sarcină grea de a aduce şi pomul de Crăciun în casele oamenilor. Acest obicei se păstrează încă din 1775. O altă tradiţie a elveţienilor este „Parada ridichilor luminate”, obicei preluat de la mexicani. Copiii ajutaţi de părinţi se înarmează cu ustensile specializate şi scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături şi forme. Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobită micuţii elveţieni pun o lumânare şi poartă ridichea ca pe o făclie, ori o agaţă ca pe un lampion. În Spania, Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie, dar darurile se dau pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei celor Trei Regi (Reyes Magos). Libanezii plantează boabe de grâu în ghivece, cu o lună înaintea Crăciunului, pe care le amplasează, în seara sfântă, sub brad sau alături de montajul de Crăciun, constând în reconstituirea scenei Naşterii Mântuitorului. Fiindcă australienii nu au zăpadă, Moşul nu poate veni cu sania trasă de reni, aşa că aceasta a fost înlocuită de o caleaşcă cu opt canguri. În SUA, cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare reprezentând câte ceva. În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse pentru a sărbători Naşterea Domnului. La masă se mănâncă curcan, iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate. În America se împodobesc clădirile cu pomi de Crăciun, punctul central al sărbătorii fiind cadoul (achiziţionat, de regulă, din magazin), adus, aici şi în Canada, de „Santa Claus”. În Costa Rica, Columbia şi Mexic, darurile sunt aduse de „Nino Jesus” („Copilul Iisus”). În Mexic, înainte de Crăciun, se organizează Festivalul sculpturii în ridichi. Japonezii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu „Jizo” („Moş Crăciun”). Există 11 oraşe numite „Santa Claus” în opt state americane: Alaska, Arizona, Georgia, Indiana, Minnesota, Nevada, Oregon şi Utah şi 50 de locuri cu numele „Noel”. În Alaska, Moş Crăciun face înainte de a aduce cadourile o vizită secretă de verificare a cuminţeniei copiilor. Aceştia trebuie să îl întâmpine cu tradiţionalul colind „Gristuusaaq suu’uq” („Astăzi s-a născut Hristos”). În Cuba, cea mai importantă perioadă este Ajunul Crăciunului, denumită „nochebuena” („Noaptea cea bună”). Masa tradiţională înseamnă pentru cubanezi friptura de porc, fasole neagră servită cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formă de piure. Familiile se reunesc şi, într-o groapă săpată în pământ şi plină de cărbuni acoperiţi cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile (care în Cuba includ rudele de toate gradele) petrec toată noaptea pe muzica tradiţională. În Noua Zeelandă, nu se împodobeşte bradul, ci „Pohntokawa”. Multe persoane în Noua Zeelandă urmează vechile tradiţii engleze în ceea ce priveşte masa tradiţională: curcan, budincă de stafide şi salate reci. Nimeni nu consideră Crăciunul complet fără prăjitura „Pavlova” – preparata din bezea şi decorată cu kiwi, căpşuni şi frişcă. În majoritatea ţărilor africane, Crăciunul este o sărbătoare de vară, celebrată adesea şi ca vârful sezonului estival. În Congo, la 25 decembrie, are loc un tradiţional concurs de frumuseţe. Creştinii din India împodobesc bananieri sau pomi de mango. Bisericile sunt umplute de flori roşii (Crăciuniţe), iar cei bogaţi oferă ajutor celor nevoiaşi. În Filipine, sărbătoarea Crăciunului începe cu nouă zile înainte de 25 decembrie, cu Misa de Gallo. În fiecare zi din cele nouă are loc un teatru religios, iar colindătorii vestesc naşterea Domnului cu „Maligayang Paskob”.

 Ingrid Glass

Share.

About Author

Leave A Reply