Piraţii, ca ardeiul iute!

0

În ultimele opt luni de zile, piraţii au cucerit patru parlamente de land (Landtag-uri) în Germania. Ultimul, la Düsseldorf, landul Nordrhein – Westfalen (NRW). Etapele de până acum ale succesului piraţilor sunt landurile: Berlin (18.09.2011), Saarland (25.03.2012), Schleswig-Holstein (06.05.2012), Nordrhein-Westfalen (13.05.2012). Până la alegerile parlamentare federale, programate a avea loc în septembrie sau octombrie 2013, mai urmează alegerile pentru parlamentul landului Niedersachsen (20.01.2013). Câştigând 7,8% la nivelul landului faţă de doar 1,6% în 2010 şi chiar 9,9% într-o circumscripţie importantă din Dortmund, la o participare la vot de 59,3%, succesul partidului piraţilor a intrat în normalitate în Germania. Nu mai miră pe nimeni! Dacă nu s-ar fi întâmplat, ar fi fost probabil… o ştire! Piraţii au devenit o forţă politică de sine stătătoare în Germania. Trendul partidului piraţilor s-a stabilizat în jurul a 10% cu o uşoară tendinţa de creştere la nivel federal, după ce partidul ajunsese chiar să egaleze verzii, având la începutul anului aproape 12% în sondaje. Candidatul de vârf al piraţilor care şi-a adjudecat pe 13.05.2012 18 locuri în Landtag se numeşte Joachim Paul (vârsta: 54, biofizician). Comentariul său în primele clipe după victorie: „Alegătorii au hotărât să adauge o porţie de ardei iute Landtag-ului. Noi vom fi aceia!” În vreme ce piraţii germani jubilau la primele rezultate de la Düsseldorf, eu lam cunoscut pe Rodrigo, unul dintre liderii piraţilor austrieci. Într-un mic bar din sectorul patru al Vienei s-au strâns în jur de 30 de piraţi. Majoritatea tineri, cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani, în majoritatea lor bărbaţi, înarmaţi cu uneltele de luptă din categoria i-phone, laptop, mac-book, i-pad etc., îmbrăcaţi îngrijit, câţiva purtând tricouri cu mâneci scurte, inscripţionate cu însemnul de neconfundat al partidului (un soi de vela neagră, fluturând prinsă de un catarg şi sugerând litera „p” pe un fundal portocaliu) şi cu apeluri la luptă împotriva extremismului de dreapta dar şi doi domni mai în vârstă, cu părul alb, comentau şi jubilau. Cei care au dat curs invitaţiei, postata pe site-ul partidului www.piratenpartei.at, au putut să soarbă o bere împreună cu liderii vienezi ai piraţilor, participând în după-amiaza zilei de 13.05.2012 la o întâlnire, numită „public viewing alegeri – NRW”. Slogan-ul piraţilor din Düsseldorf despre „politică, care nu-i o meserie ci o activitate care i se cuvine fiecărui cetăţean!” prinde la alegători, în general. La Viena, Rodrigo mi-a explicat că piraţii pledează pentru atingerea unui ţel programatic, pe termen lung, convingând oamenii că politica merită şi trebuie să fie realizată printr-o participare cât mai directă. Aceasta recuzare a politicii („Politikverdrossenheit”, lb. Germana), pentru unii poate chiar scârba faţă de politică, poate fi combătuta doar prin mai multă implicare, e de părere Rodrigo Jorquera, 32 de ani, manager în domeniul IT, al cărui tată a părăsit statul Chile, pe vremea dictaturii lui Pinochet. Piratul are farmec şi vorbeşte convingător. Lupta dintre vechi şi nou, după cum se spune la piraţi, intre… „analog şi virtual”, dacă am înţeles eu corect, într-o lume a viitorului, fără ideologie, îl preocupa pe interlocutorul meu. De la un alt pirat, întâlnit în cafeneaua cu nume predestinat „Cuba Cafe Dani”, am aflat că plecarea unei oarecare Anke Domscheit – Berg, un activist vizionar şi bun cunoscător nu numai al internet-ului ci şi al regulilor economiei de la partidul german al verzilor la cel a piraţilor a contribuit la rezultatul remarcabil, obţinut în cel mai mare land german. Piraţii austrieci privesc la succesele fraţilor germani şi sunt bine informaţi. Rodrigo mi-a vorbit despre România, oraşul Cluj care i-a plăcut cât şi despre piraţii romani, pe care-i cunoaşte de la întâlniri internaţionale şi care se chinuie să-şi facă un partid, luptând cu o legislaţie neprietenoasă. (vezi www.partidulpirat.ro) În afară de Rodrigo, în prezidiul partidului piraţilor se mai află şi Patryk Kopaczynski, 27 de ani, ai cărui părinţi sunt originari din Polonia, Stephan Raab, 57 de ani, provenind din Germania, Gertrude Hamader, 33 de ani, născută în Austria etc. (http://piratenparteioberoesterreich.jimdo.com/startseite/bundesvorstand-wien) Revista austriacă NEWS, nr. 19/ 12.05.2012, relatează despre miliardarul canadian de origine austriacă, Frank Stronach, născut în 1932, pe care-l prezintă în cover-story drept „piratul Austriei”. În treacăt fie spus Stronach, cunoscut drept acţionar şi preşedinte al Consiliului de supraveghere al concernului multinaţional „Magna” se pregăteşte să-şi lanseze o mişcare (partid) politic. Se vorbeşte chiar şi despre o eventuală cooperare cu Arnold Schwarzenegger, relatează NEWS, concluzionând că miliardarul „ar putea aborda politică, mai rapid decât piraţii”. Rezultatul bun al piraţilor de la Düsseldorf, coroborat cu dezastrul electoral al partidului creştin-democrat CDU, al cancelarului Angela Merkel, care a pierdut 8,3%, face ca pe de o parte trendul piraţilor să se menţină ascendent în perspectiva alegerilor ce vor urma şi pe de altă parte legenda, privind votul dat piraţilor, drept sprijin indirect dat CDU-ului, pentru posibilă apariţie a unei noi, aşa-zise „mari coaliţii dreapta – stânga” sa nu se adeverească. Nici la Kiel (Schleswig – Holstein) şi nici în Düsseldorf nu s-a întâmplat aşa ceva. Pretendentul la conducerea CDUului şi astfel posibil urmaş al Angelei Merkel la postul de cancelar federal, Norbert Röttgen, liderul creştin democraţilor din NRW, şi-a asumat înfrângerea şi şi-a anunţat retragerea. A mai existat şi un incident provocat de un aşa-zis shit-storm (termenul indică o cascadă de e-mail-uri, mai mult sau mai puţin belicoase) abătut asupra celor 42 de candidaţi ai piraţilor, care au fost acuzaţi de a fi ascuns un soi de lista – forum comun de discuţii, în pregătirea campaniei electorale. O astfel de procedura contravine obligaţiei de transparentă pe care toţi piraţii şi-au asumat-o şi a fost corespunzător taxata de ceilalţi membri şi simpatizanţi ai partidului. Reacţia unuia dintre cei aleşi ca membri ai Landtag-ului, un oarecare Michele Marsching, 33 de ani, dezvoltator de soft, merită să fie amintită: „(…) să intru dezbrăcat în Landtag?” (vezi relatarea semnată de Claudia Henzler şi publicată pe 13.05.2012 www. sueddeutsche.de). După cum am mai scris, nu cred că atât de mult trâmbiţata transparenta ar trebui să fie un comandament etic absolut în politică, deoarece ar putea duce la dispariţia nevoii de încredere şi astfel, în primul rând asumarea răspunderii este ignorată, lăsată la latitudinea folosirii unor mijloace tehnice, într-un spaţiu virtual, aparent liber şi – într-un final – se ajunge chiar la inutilitatea instituţiei mandatului. Nu sunt nici de acord cu aprecierile radicale ale editorialistului cotidianului austriac „Die Presse” din 01.05.2012, Karl Gaulhofer care concluzionă că nu mai e vorba despre un „liberalism social”, cum le place piraţilor să se autodefinească ideologic, ci vorbim despre… „comunism”, atunci când analizăm ce-şi doresc piraţii! „Bere la liber pentru toată lumea. Să fim oneşti: colhoz şi economie planificată”, scrie Gaulhofer, care continuă: „Piraţii-şi doresc protecţia statului, care-şi controlează cetăţenii şi îi obliga să respecte anumite precepte valorice. (…) Libertatea le este un bun valoros, pentru care lupta cu curaj. Doar că libertatea fără drept de proprietate (intelectuală, A.T.), le produce piraţilor – în cel mai bun caz – doar o tresărire a umerilor.” Dacă cumva susţinătorii piraţilor cunosc asta? Se mai întreabă retoric autorul (www.diepresse.at). Un passpartout pentru a-i înţelege pe piraţi şi intenţiile lor politice nu există în acest moment. Există o abundenţă neobişnuită de relatări de presă, chiar şi un soi de biblie… despre piraţii germani, ca să folosim un termen mai puţin academic. Ea poate fi downloadată la liber la adresa http://ebooks.contumax.de/nb şi se datorează lui Henning Bartels, născut la Berlin, unde lucrează ca lector şi autor. Bartels a scris destul de devreme, în 2009, această carte de aprox. 300 de pagini, fără pretenţii ştiinţifice, intitulată „Partidul piraţilor. Apariţia, revendicările şi perspectivele unei mişcări”, apărută la editura Contumax din Berlin. La aceeaşi editură, în 2011, apărea volumul intitulat „Partidul piraţilor Germania”, semnat de Tobias Neumann, sociolog şi politolog, membru al partidului piraţilor din 2009. Martin Häusler, născut 1974, publicist, a publicat şi el în 2011 o carte intitulată „Partidulpiraţilor. Libertatea ce ne-o dorim. Noi fete pentru politică” la editura Scorpio din München. În decembrie 2011 apărea în editură Bloomsburry din Berlin deja a doua ediţie a volumului colectiv intitulat „Partidul piraţilor. Totul e pregătit pentru abordare?”, sub îngrijirea Frederikei Schilbach, 31 de ani, lector de carte pentru literatura internaţională la editura S. Fischer. Anna Lena Wilde, sub egida P.U.V., Pro Universitate a editurii ştiinţifice din Berlin, edita în 2011 volumul „Ahoe piraţi! De ce abordează tinerii partidul piraţilor?” Mediatizarea piraţilor depăşeşte orice aşteptări. Săptămânalul german „Der Spiegel”, nr. 20/14.05.2012, sub titlul „Nu aveţi maniere domnule Ponader?”, comentează obicieurile vestimentare bizare ale administratorului politic al partidului piraţilor germani Johannes Ponader, 35 de ani. Invitat la talkshowul lui Günther Jauch, la postul de televiziune german ARD, piratul a venit îmbrăcat lejer în blugi, sandale şi fără ciorapi… Întrebat fiind dacă piraţii nu poartă pantofi, Ponader a declarat că „în sandale şi fără ciorapi, se simte, mai cu picioarele pe pământ”. Întrebat de câte ori foloseşte twitter-ul zilnic, Ponader a răspuns fără să ezite: „300 – 400 de ori”! Doar la un candle-light-dinner nu va fi pe twitter, din respect pentru respectivul moment… a adăugat piratul. Cunoscându-i pe piraţii austrieci, îndrăznesc să afirm doar că aceştia „nu mai trebuie să facă nimic anume” şi… vor ajunge să fie probabil aleşi în parlamentul federal din Viena în 2013. Dacă se poziţionează prea insistent, îşi pot altera nimbul eteric. Cât despre soarta viitoare a piraţilor germani, ea este, după părerea mea, asemănătoare. Derapajele naţionaliste, petrecute din cauza capcanei libertăţii absolute de opinie şi a transparenţei, despre care am relatat deja în 30.04.2012, i-au costat deja pe piraţii germani câteva procente. Bazinul electoral este, după aproape opt luni de activitate parlamentară, practic stabilizat. Piraţii cârmuiesc spre parlamentul federal german (Bundestag) unde vor acosta în toamna lui 2013, dacă alegerile vor avea loc la termen. Cotidianul englez The Guardian, cu titlul sugestiv din 11.04.2012 întitulat „The Pirate party rises aş German politics îs all at sea” descria, sub semnătură Ulrikei Guérot, contextul apariţiei piraţilor, după cum urmează: „Votul german de protest a găsit o supapă pentru ceea ce este cunoscut de ceva timp drept Politikverdrossenheit (recuzarea politicii): un sentiment de a fi sătul de politică, pentru că politicienii sunt în principal corupţi şi că programele politice sunt făcute de minorităţi ca să servească intereselor minorităţilor.” „Politics, as it is, is no good for us!” ar putea fi credo-ul piraţilor, conform The Guardian. Asemănările cu situaţia din România nu sunt întâmplătoare! Pauperizarea accentuată a populaţiei europene în ansamblu, erodează masiv încrederea în partidele consacrate şi politicienii lor. Se caută alternative! Piraţii vremurilor noastre cuceresc lumea (până în prezent au ancorat în 39 de ţări) şi se apucă de politică. Germania este doar începutul!

 Dr. Alex Todericiu

analist politic (preluare www.hotnews.ro)

Share.

About Author

Leave A Reply