Pustnicii

0

Mulţi pustnici locuiau pe lângă un izvor.

Fiecare îşi construise o cabană şi-şi petrecea zilele într-o tăcere adâncă, meditând şi rugându-se. Reculeşi, fiecare invoca prezenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu ar fi voit să vină să-i viziteze, dar nu reuşea să găsească drumul. Tot ce vedea erau nişte puncte minuscule, depărtate unul de celălalt, în întinderea vastă a deşertului.

 

Într-o zi, însă, unul dintre pustnici trebui să meargă la alt pustnic pentru ceva neprevăzut. Pe pământ rămaseră nişte urme uşoare. Celălalt pustnic îi întoarse vizita şi urmele deveniră mai vizibile. Ceilalţi pustnici începură şi ei să se viziteze. Vizitele erau din ce în ce mai dese.

 

Într-o zi, Dumnezeu, tot la invocarea bunilor pustnici, coborî din cer şi văzu o ţesătură de cărări care uneau cabanele pustnicilor. Bucuros, spuse: „Acum da! Aşa ştiu drumul pentru a merge să-i vizitez.”

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi ia orgoliul, iar El mi-a răspuns. „Nu”. Nu El trebuie să mi-l ia, îmi spuse, ci eu trebuie să renunţ la el.

 

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi vindece copilul handicapat şi Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu”. Trupul e muritor mi-a spus El.

 

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare, iar Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu”. Răbdarea este rodul încercării, nu este dată, ci trebuie câştigată.

 

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea fericirea, iar Dumnezeu mi-a spus: „Nu”. Mi-a spus că El îmi oferă darurile Sale. Fericirea este sarcina mea.

 

L-am rugat pe Dumnezeu să mă cruţe de durere, iar Dumnezeu mi-a spus: „Nu”. Mi-a spus că suferinţa ne dezlipeşte de grijile lumeşti şi ne apropie mai mult de El.

 

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi lărgească inima, iar Dumnezeu mi-a răspuns: „Nu”. Mi-a spus că trebuie să cresc de unul singur şi că El mă va sprijini pentru a aduce roadă.

 

L-am întrebat pe Dumnezeu dacă mă iubeşte, iar El mi-a răspuns: „Da”. L-a dat pe unicul Său Fiu care a murit pentru mine şi într-o zi voi ajunge în cer pentru că eu cred.

 

L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să-i iubesc pe ceilalţi aşa cum mă iubeşte El, iar Dumnezeu mi-a răspuns: „Oh, în sfârşit ai înţeles!”

 

Bruno Ferrero, „Noi avem aripi” (Editura Galaxia Gutenberg; colecţia „Duhovnicul meu”; seria „Istorioare pentru suflet”, 2008)

Share.

About Author

Leave A Reply