Să nu uiţi, Românie

0

Într-o lume plină de scenarii apocaliptice, traversată de abuzuri la toate palierele societăţii, pe un Pământ ce musteşte de mizerie şi violenţă de la televizorul din sufragerie până pe câmpul de luptă, copiii noştri acumulează ceea ce le oferim noi, ca principal model. Copilăria nu are graniţe, naţionalitate, nu depinde de partide politice sau de schimbările vremii. Ea creşte în funcţie de ceea ce vine de la noi: un cămin potrivit, o atmosferă de armonie şi iubire, educaţie, hrană şi protecţie, joacă şi relaxare. Când nu primeşte nici unul dintre aceste lucruri, se ajunge la situaţia de colaps fizic şi moral, la degradarea personalităţii până la anulare. ªi atunci, ca nişte phoenicşi groteşti şi ireali, renasc zilnic pentru a muri cu fiecare secundă orfanii cu stil ai Europei: copii privaţi de tot şi toate, folosiţi cu abilitate în campanii media agresive, uitaţi, huliţi, victimizaţi, discriminaţi pozitiv, abuzaţi, abrutizaţi sau comercializaţi de părinţi. România este copilul vagabond al Europei. Un stat privit de liderii europeni cu condescendenţă şi jenă abia reţinută. E ţara copiilor care cerşesc compulsiv pe stradă. A copiilor care nu se mulţumesc cu ce le-ai dat o dată şi te urmăresc până la disperare, incantând rugi sau blesteme (după caz), pentru liniştea sufletului tău de trecător european. Când n-o să mai vedem copii în zdrenţe pe bulevard, când feţişoarele murdare şi împietrite nu ne vor mai deranja indiferenţa balcanică, când picioarele desculţe vor fi de domeniul trecutului, abia atunci vom putea avea pretenţii de stat civilizat, european. Până atunci, să-i lăsam cuminţi şi dezbrăcaţi pe stradă, să le dăm câte un ban, pentru a ne creşte stima de sine, să-i dispreţuim cu superioritate, să-i izolăm în şcoli, să-i brutalizam prin spitale, să le aruncăm într-o plasă resturile din frigider pentru a putea să realizeze cu succes mai apoi portretul robot al României în străinătate.

L Laurian Moldovan

Share.

About Author

Leave A Reply