Un virus nou

0

Totul începe într-o zi de vineri obişnuită, te reîntorci acasă după o zi de muncă şi auzi la radio o ştire ca oricare alta: într-un mic sat îndepărtat tocmai au murit trei persoane din cauza unei gripe despre care nu s-a mai auzit. Nu eşti foarte atent la aceste lucruri… Luni dimineaţa, când te trezeşti, auzi la radio că numărul victimelor nu este doar trei, ci 30.000 în India. Cercetători din domeniul sănătăţii din Statele Unite încep anchete. Marţi, ştirea se află pe prima pagină a tuturor ziarelor, pentru că nu este implicată numai India, ci şi Pakistan, Afganistan şi Iran. Toată lumea vorbeşte despre această boală, numind-o „Influenţa misterioasă”, şi toţi se întreabă: „Cum va fi oare controlată?” Atunci, o noutate surprinde lumea întreagă: Europa îşi închide frontierele. Nu este permis accesul persoanelor din India sau din orice altă ţară în care a fost depistată boala. Atunci când un jurnalist intervievează o femeie din Franţa, află că soţul ei este grav bolnav din cauza acestei „Influenţe misterioase”… Europa este panicată… Informaţiile arată că atunci când eşti afectat de această boală, nu îşi dai seama imediat, dar după aproape o săptămână începe o suferinţă oribilă, şi apoi, inevitabil, moartea. Si Anglia îşi închide frontierele. Preşedintele american interzice accesul persoanelor din Europa şi Asia până când remediul va fi găsit. Mulţi se adună în biserici şi se roagă pentru ca oamenii de ştiinţă să găsească o soluţie. În ziua următoare se anunţă la radio că în New York au fost depistate două cazuri. Se pare că boala este acum prezentă în lumea întreagă. Medicii continuă să caute un antidot, fără succes însă. Dintr-o dată, ştirea mult aşteptată soseşte: a fost descifrat codul ADN al virusului; în sfârşit se poate obţine antidotul. Acum se caută sânge aparţinând unei persoane care nu a fost infectată cu acest virus. În toate ţările se face apel la populaţie pentru a se prezenta la spitalul cel mai apropiat pentru un examen de sânge. Mergi voluntar la spital împreună cu familia. În jurul tău se discută: „O fi acesta sfârşitul lumii?” La un moment dat doctorul anunţă un nume pe care îl are pe listă, timp în care fiul tău cel mic îţi spune: „Tată, mi-a strigat numele!” Si înainte ca tu să reacionezi, fiul tău pleacă împreună cu infirmierele, iar tu strigi în urmă: „Aşteptai!”, dar ei îţi răspund: „Totul va fi bine, sângele său este pur, curat. Credem că are tipul de sânge corect!” După cinci minute, doctorii ies din salon râzând şi plângând. Este prima oară după o săptămână când vezi pe cineva râzând, iar doctorul se apropie de tine şi îţi spune: „Mulţumesc lui Dumnezeu, sângele fiului dumneavoastră este perfect, se poate face antidotul împotriva bolii…” Stirea se răspândeşte şi toată lumea plânge de bucurie. Doctorul se apropie de tine şi de soţia ta şi îţi spune: „Pot să vă vorbesc un moment? Nu ştiam că donatorul va fi un copil, de aceea avem nevoie să semnaţi acest document, să ne permiteţi să utilizăm sângele”. În timp ce citeşti documentul, observi că nu este precizată cantitatea de sânge necesară. Atunci întrebi: „Ce cantitate de sânge veţi recolta?” Zâmbetul medicului dispare în timp ce murmură: „Nu ne-am imaginat că ar fi vorba de un copil, avem nevoie de tot sângele său!” Nu îţi vine să crezi şi încerci să spui ceva: „Dar, dar…”. Însă doctorul îţi răspunde: „Nu înţelegeţi, este vorba de salvarea lumii întregi, vă rog, semnaţi, avem nevoie de tot sângele…” Întrebi: „Dar nu se poate face o transfuzie?” Răspunsul este negativ. „Semnaţi?! Vă rog, semnaţi!” În tăcere şi tremurând, semnezi… Săptămâna următoare, atunci când se oficiază ceremonia de înmormântare a fiului tău, câteva persoane rămân acasă să se odihnească, alţii preferă să se plimbe sau să joace un meci de fotbal… si cei ce asistă la ceremonie afişează un surâs forţat… Îţi vine să urli de durere: „Fiul meu a murit pentru voi şi vouă nici nu vă pasă!” E ceea ce ar vrea să ne spună uneori Dumnezeu: „Fiul meu a murit pentru voi şi, cu toate acestea, voi tot nu ştiţi cât de mult vă iubesc!” E curios cât de simplu e pentru oameni să îl refuze pe Dumnezeu, iar apoi să se întrebe de ce lumea merge din rău în mai rău… E dureros să vezi că putem crede tot ce ne anunţă ziarele şi televiziunile, dar ne îndoim de cuvântul lui Dumnezeu… E trist să observi cât timp ne petrecem pentru a acumula bunuri pământeşti, dar nu ne petrecem nici măcar cinci minute pentru a căuta comorile cereşti… E curios să vezi pe cineva care afirmă: „Cred în Dumnezeu!”, dar care demonstrează prin viaţa sa că nu îi urmează cuvântul… E ciudat că trimitem atât de multe mesaje cu glume, dar pentru a trimite un mesaj ce vorbeşte de Dumnezeu ezităm atât de mult înainte de a-l trimite… E curios că putem vorbi cu atâta libertate, atât de uşor, despre vulgaritate, despre banalităţi, despre obscenitate, însă ne este interzis să vorbim despre Isus în şcoli şi în locurile unde muncim… E trist, dar şi adevărat! E tragic faptul că ne preocupăm atât de mult de ceea ce gândesc alţii despre noi, şi atât de puţin de ceea ce Dumnezeu gândeşte despre noi…

Share.

About Author

Leave A Reply