Vânatoarea sportiva şi prietenii sai, câinii JAGD TERRIERUL

0

Caracteristici, aptitudini, utilizări

Cu un aspect general tipic câinilor de grupa a III-a, Jagd terrierul are o înfăţi şare ce nu-l face plăcut la prima vedere, dar cu linii corporale armonioase, bine legate, capul alungit, craniu plat, stop şters, ochi mici, închişi la culoare, privire vioaie, alertă, urechi medii ca mărime, în forma de V, îndoite şi căzute peste obraz. Conformaţia corporală denotă rezistenţă, forţă, elasticitate şi viteză. Are membre puternice, cu muşchi bine evidenţiaţi, coada nu prea sus prinsă, purtată orizontal sau la 45ş. Părul este semi-lung, cu firul aspru, jagzii cu părul neted şi fin fiind acceptaţi, dar nedoriţi. Culoarea este neagră, negru cu cenuşiu şi brun, cu marcaje mai deschise, brune, roşcate sau galbene pe sprâncene, bot, piept, membre. Puţin alb pe piept sau pe labe este tolerat. Talia nu trebuie să depăşească 40 cm. Jagd terrierul este un câine cu un sistem nervos mai puţin echilibrat. Are un temperament debordant, nas foarte bun, o mare mobilitate, rezistenţă la efort şi la condiţiile meteo extreme. Nu este prea ascultător, dar odată deprins un anumit dresaj va da satisfacţie de 100%. Temperamentul şi instinctul de vânătoare, două lucruri esenţiale pentru un câine de lucru, sunt deosebit de prezente la această rasă. Manifestă agresivitate faţă de tot ceea ce mişcă, e un bun hărţuitor la suprafaţă sau sub pământ. Scotoceşte cu plăcere, aportează, lucrează la baltă şi pe urmă de sânge. Am văzut o femelă mărunţică ce vâna chiar şi furnici în padocul în care stătea. Nu râdeţi, acesta este Jagd terrierul. Dar pe lângă toate aptitudinile şi avantajele pe care le prezintă folosirea unui astfel de câine, să amintim şi un mare inconvenient: se pierd foarte uşor în teren, datorită independenţei, pasiunii pentru vânătoare şi docilităţii mediocre. Dacă teckelilor li se mai spune popular şoricari, jagzii ar putea fi numiţi mistreţari, bursucari, scotocitori, aportori şi chiar şoricari. Toate aceste apelative ar fi corecte. Concluzia finală? O formidabilă rasă de vânătoare creată de cinegeticienii germani.

Origine şi evoluţie

Chinologi ai vremurilor de dinainte de 1989 în publicaţiile vremii scriau despre această rasă că a fost creată de către nemţi pentru a dovedi încă o dată superioritatea raselor germane faţă de cele britanice. Nimic mai fals. Jagd terrierul – terrierul de vânătoare german – s-a format în perioada dintre cele două războaie mondiale, ca rezultat al selecţiei şi încrucişării mai multor linii de Fox terrieri de lucru, cu infuzii sporadice din alte rase de terrieri. Vânătorii germani au urmărit obţinerea unui câine de vânătoare universal, de talie mică, cu temperament de fier, robust, rezistent, fără a ţine seama de aspectul estetic. Rezultatul muncii lor s-a concretizat într-un câine deosebit: excelent hărţuitor de suprafaţă sau de vizuină, bun aportor şi cu reale calităţi de scotocitor şi limier. Perioada interbelică a însemnat pentru cele două rase de Fox terrieri, cu păr neted şi cu păr sârmos, atingerea celei mai înalte cote de popularitate. Tot acum apar şi celebri handleri profesionişti, care printr-un toaletaj specific şi o pregătire minuţioasă pun în evidenţă calităţile de exterior ale câinilor. Aşa s-a ajuns la crearea a două linii: cele selecţionate pentru frumuseţe şi cele de lucru. Vânătorii germani s-au opus introducerii în canisele lor a reproducătorilor de tip nou, aduşi din Anglia, mai eleganţi, cu păr abundent pe bot şi picioare – pentru sârmoşi şi cu păr mai scurt şi dens – pentru netezi, deoarece nu se ştia nimic despre aptitudinile lor de vânătoare. Puii acestora erau foarte „arătoşi”, dar se pare că pierdeau din aptitudini, în special agilitatea, rezistenţa, instinctul de vânătoare şi mirosul. În rândul crescătorilor germani de Fox terrieri s-au format două tabere: prima, care urmărea, pe lângă menţinerea aptitudinilor şi ameliorarea exteriorului şi cea de-a doua, care încerca păstrarea aptitudinilor vechilor linii pentru muncă şi care prefera culoarea mai închisă a robei, considerată mai avantajoasă la vânătoare.

Dacă teckelilor li se mai spune popular şoricari, jagzii ar putea fi numiţi mistreţari, bursucari, scotocitori, aportori şi chiar şoricari. Toate aceste apelative ar fi corecte. Concluzia finală? O formidabilă rasă de vânătoare creată de cinegeticienii germani.

În 1923, în canisa domnului H. Heck a apărut un cuib de Fox terrieri sârmoşi în care toţi puii erau negri-roşcaţi: doi masculi şi două

femele. Părinţii acestora erau Maneville Electric Wire, mascul 100% englez şi Huntsman Hussie, o femeluţă cu mult negru pe păr. Acest cuib a fost achiziţionat de către Wolfgang Zangenberg din München, care a pus astfel bazele unei noi rase de terrieri. Cei doi masculi, numiţi Rauhgarf şi Wehrwolf, au fost împerecheaţi cu surorile lor, Morla şi Nigra, vânătorul german recurgând astfel la o consangvinizare incestuoasă pentru consolidarea anumitor caractere şi în special a culorii. Ulterior, pentru îmbunătăţirea mirosului şi a instinctului de vânătoare, produşii obţinuţi au fost infuzaţi cu Fox terrieri din linii de vânătoare. Culoarea neagră a rămas dominantă, albul nu a apărut decât sporadic, exemplarele cu mult alb fiind excluse de la reproducţie. Ruptura cu crescătorii de Fox terrieri fiind definitivă, R. Friess, W.Zangenberg, H. Lackner şi C. Grunewald au întemeiat „Deutsche Jagdterrier Club” în 1926, la care în scurt timp au aderat numeroşi crescători şi vânători. În următorii ani, pentru reîmprospătarea sângelui şi pentru consolidarea genetică a coloritului negru cu roşcat, s-au făcut monte cu „Old English Black Tan Terrier”, rasă dispărută astăzi, şi cu Welsh terrier. Între timp, rasa a fost recunoscută oficial de către Federaţia Chinologică Internaţională, primind numărul de standard 103. În multe ţări Jagd terrierul este singura rasă de terrieri care pentru obţinerea titlului de campion are nevoie de trecerea unui examen de lucru, fapt ce demonstrează încă o dată importanţa acordată menţinerii aptitudinilor de vânătoare.

Răspândirea Jagd Terrierului în lume şi în România

Cum era şi de aşteptat, Jagd terrierul a apărut pentru prima dată în ţările învecinate Germaniei. Franţa deţine şi în prezent un puternic club al rasei, cu numeroşi crescători şi multe concursuri de lucru organizate. Italia, Austria, Polonia, Finlanda au efective medii, atât numeric cât şi calitativ, prima dintre aceste ţări bazându- se mai mult pe importuri din Serbia, unde câţiva crescători menţin un nucleu valoros ce funcţionează ca ameliorator al rasei în toată Peninsula Balcanică şi nu numai. Ru- şii sunt recunoscuţi ca fiind mari „terrierişti”, neducând lipsă nici de Jagd terrieri. Terenurile întinse şi bogate în vânat i-au determinat să apeleze la serviciile acestui partener de încredere, folosindu-l cu succes la vânătorile de mistreţi, bursuci şi vulpi. În România, primii terrieri de vânătoare germani au ajuns la mijlocul deceniului 7 al secolului trecut, în judeţul Bihor, la domnul inginer silvic Iuliu Grama, fost inspector de vânătoare, câinii fiind importaţi din Cehia. Descendenţi ai acestora au difuzat ulterior în mai toată ţara. Sub oblăduirea Ministerului Silvicuturii şi a A.G.V.S se pun bazele, începând cu anii ’50-’60, a trei stabilimente în care se vor creşte doar câini de vânătoare: Canisa Băneasa, Canisa Pauşa (Bihor) şi Canisa Gilău (Cluj). Ultima dintre acestea, înfiinţată în 1974, a deţinut de-a lungul timpului un important efectiv de Jagd terrieri. Primul nucleu a fost adus în canisă chiar în anul înfiinţării, din ţara de origine, iar cel de-al doilea şi ultimul în 1984, tot din Germania. În 1993 efectivul de Jagd terrieri mai număra 11 exemplare, dar nici unul dintre animalele existente la acea dată nu mai corespundea cerinţelor actuale, atât din punct de vedere fenotipic, cât şi reproductiv. Treptat, treptat, efectivul a scăzut numeric, astfel că anul 2001 a însemnat sfârşitul acestei crescătorii. Datorită unor entuziaşti din Cluj, Bucureşti, Baia Mare rasa continuă să existe pe meleaguri româneşti, în număr mic, ce-i drept, dar la un nivel calitativ relativ bun. Ce va aduce viitorul pentru această rasă? Rămâne de văzut în ce măsură susţinătorii acestei formidabile rase vor reuşi să păstreze în continuare calităţile de necontestat ale Jagd terrierului la valoarea pe care le-au dat-o creatorii lor.

 Radu Geana

Share.

About Author

Leave A Reply