VIENA – “Pur şi simplu…!” Florin Piersic

0

Ambasada României la Viena a organizat la Haus der Begegnung Maria Hilfer Strasse spectacolul „Pur şi simplu… !” cu marele artist român Florin Piersic. La eveniment au luat parte circa 250 de persoane, majoritatea cetăţeni români din diaspora şi membri ai misiunilor diplomatice din Viena. Timp de trei ore, marele maestru român a susţinut un spectacol în maniera care l-a consacrat şi care a generat o reacţie spontană de admiraţie a spectatorilor. Florin Piersic a punctat cele mai importante evenimente din viaţa sa prin intermediul unui  montaj vizual cu secvenţe din câteva din rolurile din filmele şi piesele de teatru care l-au consacrat, presărat cu imagini din arhiva personală.

 

ROMA – Burse pentru Cursurile de Vară – România 2013

Ambasada României în Italia anunţă lansarea, de către Ministerul Educaţiei Naţionale român, a 15 burse pentru Cursurile de Vară – România 2013 la Universitatea din Craiova, Universitatea ”Ovidius” din Constanţa, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea de Vest Timişoara, dedicate cetăţenilor italieni, în baza Programului de colaborare culturală româno-italian pentru anii 2002-2005, semnat la 17 aprilie 2002, la Bucureşti. Perioada şi locul de desfăşurare, condiţiile de participare şi programul cursurilor, pentru fiecare din cele patru universităţi coorganizatoare, sunt prezentate pe site-ul ministerului www.edu.ro/summercourses.htm, începând cu data de 1 aprilie 2013.

LONDRA – Ambasadorul României a semnat în cartea de condoleanţe deschisă în memoria Baronesei Margaret Thatcher

Ambasadorul României în Marea Britanie, dr. Ion Jinga, a semnat în cartea de condoleanţe deschisă în memoria Baronesei Margaret Thatcher la muzeul din localitatea Grantham, Lincolnshire. Lady Thatcher s-a născut în 13 octombrie 1925 în Grantham, iar muzeul din această localitate a fost primul care a deschis o carte de condoleanţe pentru fostul prim-ministru britanic. Ambasadorul Ion Jinga a scris în cartea de condoleanţe: „În numele Ambasadei României în Marea Britanie şi al meu personal doresc să aduc un omagiu de respect şi admiraţie pentru primul prim-ministru britanic cu cel mai lung mandat, un mare politician şi  o Mare Doamnă, care a scris pagini de istorie şi şi-a câştigat un bine meritat loc în istorie. Fie ca sufletul ei să se odihnească în pace.” Margaret Thatcher a decedat in 8 aprilie 2013.

 

Share.

About Author

Leave A Reply