Libertatea – unul din cele mai fascinante cuvinte ale omenirii – se învaţă târziu, se înţelege târziu şi se aplică şi mai târziu (sau deloc) în viaţă – şi totuşi, libertatea este esenţa vieţii umane: fiecare nădăjduieşte, în adâncul sufletului său, să fie liber – liber de puterea celorlalţi asupra sa, liber de judecata oamenilor, liber de condiţionările materiale, de constrângerile interne, de angoase, de dependenţe, de tot ce alcătuieşte propria umbră exterioară şi mai ales, interioară.
Premize
1. Există tendinţa de a crede că noţiunea de „libertate” reprezintă marea revelaţie a revoluţiei franceze, împreună cu „egalitate” şi „fraternitate”, dar aceasta a atras atenţia doar asupra modalităţii de pervertire criminală a termenilor menţionaţi. De altfel, pervertirea idealurilor umanităţii până la crime împotriva umanităţii este caracteristică tuturor totalitarismelor, indiferent dacă se numesc nazism, comunism, consumism, fundamentalism de orice orientare sau alte „-isme”– iar conştientizarea pericolului reprezintă dintotdeauna premiza instituirii eficiente a sistemului de apărare. Ceea ce se uită sau pur şi simplu ‘scapă’ atenţiei unui antropocentrism exclusivist e faptul că instinctul de libertate este înnăscut tuturor fiinţelor vii, dar e conştientizat doar de om sub forma dorinţei de libertate, care determină implicit acţiunea conştientă în acest sens. În consecinţă, orice cale spirituală este o cale spre libertate.
2. Pe de altă parte, asistăm în prezent la o schimbare dramatică de paradigmă: perspectiva ştiinţifică dominantă în ultimele trei secole consideră lumea ca un accident fizico-chimic, omul ca rezultat al unui proces evoluţionist, fiinţând limitat şi singur într-un univers ostil, înstrăinat de existenţa celor din jur şi de propria-i viaţă, care-i apare fără sens şi la fel de întâmplătoare ca universul însuşi. În acest context, libertatea individuală fie nu există, omul – ca o maşină ceva mai complicată – acţionând constrâns şi previzibil sub legile implacabile ale naturii, fie – dacă există – este posibilă doar ca expresie a haosului, unde totul e permis, fiindcă nimic nu contează. Dar această perspectivă ştiinţifică nu explică natura fundamentală a realităţii. Secolul XX aduce teoria relativităţii şi teoria cuantică, ambele demonstrabile şi considerate ca adevărate, dar incompatibile între ele şi oricum, din punct de vedere al omului, inadecvate – fiindcă nici una „nu vede” omul (ori e „prea mic”, ori e „prea mare”pentru domeniul lor de studiu), iar o „teorie a totului”, care să pună de acord cele două teorii (TOE= „theory of everything”) pare similară căutării unui perpetuum mobile ( cel puţin momentan irealizabil). Consecinţele acestor teorii asupra perceperii universului şi implicit a omului, sunt însă deosebite.Iată doar trei aspecte: 1. Jean Charon1 a reuşit să obţină prin calcul constantele fundamentale ale universului, adăugând în ecuaţie existenţa unui principiu universal psiho-mental – deja Einstein considera universul ca expresie a minţii cosmice; 2. paradoxul Einstein- Podolski-Rosen: dacă se creează două particule gemene, care apoi sunt separate, ele se se vor comporta ca o unică entitate, indiferent de distanţa care le separă (şi generalizând = fenomenul de entanglare cuantică, adică :stările cuantice a două sau mai multe obiecte fizice sunt legate între ele, astfel încât un obiect separatnu mai poate fi descris fără a lua în considerare celelalte obiecte, chiar dacă acestea sunt separate spaţial);
3. teoria „corzilor”: universul pare a fi alcătuit din corzi vibratorii care oscilează în cadrul unor obiecte multidimensionale de care sunt energetic legate, numite membrane. De aici, ipoteza emisă în 1997 de fizicianul Juan Maldacena2, potrivit căreia universul, inclusiv oamenii, sunt proiecţii holografice pe suprafaţa acestor „membrane”. Noua paradigmă constă aşadar în afirmarea universului ca orealitate integrală şi coerentă,ale cărei elemente sunt interconectate şi care reprezintă proiecţia holografică de informaţii pe obiecte multidimensionale numite „membrane”. FOTO3d
3. experimente recente au arătat că, înainte ca omul să intenţioneze efectuarea unei anumite acţiuni, creierul se activează în sediul corespunzător acelei acţiuni 3.
Status Quaestionis
În condiţiile noii paradigme, se poate vorbi de libertate individuală? În ce măsură diferă concepţia libertăţii individuale în contextul noii paradigme de accepţia libertăţii individuale din perspectiva ştiinţifică dominantă în ultimele trei secole? Ce este specific căilor spirituale tradiţionale sub aspectul libertăţii individuale? Există o cale spre libertate individuală proprie creştinismului? Libertatea individuală în contextul noii paradigme. În teoria dinamicilor în spirală, emisă în 1996 de Don Beck si Chris Cowan4 pe baza lucrărilor lui C.W.Graves, autorii descriu un model posibil de dezvoltare a conştiinţei şi conştienţei de-a lungul civilizaţiilor, valabil deopotrivă pentru culturi întregi şi pentru fiecare individ ; evoluţia nu este liniară, ea se produce în formă de valuri, prin creşteri şi prăbuşiri succesive, dar urmând o spirală ascendentă. Primele şase niveluri (arhaic-tribal-autoritarist-conformist-individualist- umanist) formează straturile iniţiale şi se suprapun perspectivelor istorice ale omenirii; ultimile două marchează apariţia unui nou nivel ; următorul nivel – al şaptelea – reprezintă orientarea omului spre propria reîntregire precum şi spre perceperea cosmosului ca un întreg, dar cosmosul rămâne totuşi exterior (perspectiva aceasta a fost numită de Ken Wilber drept „boomeritis”), dar cu toate limitele sale, reprezintă un pas esenţial ca percepţie a trezirii – spre al VIII-lea nivel. Acest al VIII-lea nivel este unitatea om- cosmos(noua paradigmă). Spre acest punct al libertăţii absolute în conştiinţa unitară „prin ştergerea graniţelor” tinde şi Ken Wilber, şi Teilhard de Chardin, SJ când consideră că evoluţia universului are sens şi scop, iar punctul convergent („punctul omega”) este Christos. În acest context, diferenţa faţă de concepţia libertăţii din perspectiva mecanicistă este evidentă. (va urma)
NOTE:
1 Jean E.Charon: „Les lumières de l’invisible”, Ed. Albin Michel, Paris, 1985, ISBN 2-226-02461-6.
2 E. Laszlo, Jude Currivan: „Cosmos”, Ed. For You, Bucureşti, 2010, p. 26, ISBN 978-973-1701-75-2.
3 E. Laszlo, S. Grof, P. Russel: „Revoluţia conştiinţei”, Elena Francisc Publ., Bucureşti, 2009, ISBN 978-973-1812-32-8.
4 Beck, Don and Cowan, Chris (1996). Spiral Dynamics: Mastering Values, Leadership and Change. Blackwell Business, ISBN 1557869405.
Dr. Ecaterina Hanganu
Disciplina de Hematologie Clinică, Universitatea
de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” Iaşi
