Ce este specific căilor spirituale tradiţionale sub aspectul libertăţii individuale ?
* În religiile indiene, accentul se pune pe unitatea de esenţă a întregii lumi – minerale, vegetale, umane etc. – dar numai omul are acces la libertatea absolută. Conceptul de libertate se suprapune peste acela de eliberare, iar datoria supremă a omului este atingerea stării de Nirvana. Nirvâna înseamnă în tradiţia şramanică1, starea de eliberare de suferinţă şi implicit, de ciclul reîncarnărilor; în hinduism, conceptul de Nirvana diferă în funcţie de şcoli şi curente de gândire: în Advaita vedanta, conceptul de eliberare şi Nirvana sunt aproape identice; în Bhagavad Gita, Nirvana înseamnă pacea nesfârşită şi plină de lumină a celui care, renunţând la sinele individual devine unit cu esenţa Fiinţei supreme; prin „moksha” (=eliberarea de ciclul reîncarnărilor) se ajunge la Nirvana; în buddhism, Nirvana „este cea mai mare fericire”(Gautama Buddha); cuvântul însuşi („Nirvana”) înseamnă „stingere” adică „stingerea văpăilor lăcomiei, urii, iluziei”, nu a conştiinţei individuale, care devine identică Fiinţei Supreme; în felul acesta, conştiinţa individului atinge cunoaşterea transcendentală, existenţa transcendentală, fericirea transcendentală – de fapt, Nirvana nu poate fi definită, ci doar realizată; * în sivaismul din Kashmir, libertatea absolută se obţine depăşind vălul iluziei (maya), care determină cunoaşterea limitată, puterea de acţiune limitată, durata limitată şi iubirea limitată; dincolo de acest „văl”, omul are acces la Creator şi implicit la atributele lui nelimitate (cunoaştere, acţiune, durată, iubire);
* acelaşi concept de „văl” este întâlnit în religia Egiptului Antic („un văl a acoperit ochii lui Ra şi in felul acesta s-a născut omul”);
* iar în Arborele Sephirotic al Kabbalei din tradiţia iudaică2, sunt două văluri pe care Creatorul le-a aşezat în interiorul celor zece emanaţii atunci când a alcătuit Universul: pornind de jos în sus, acestea sunt: primul văl – „al adevărului” ,care separă Sephiroţii 10,9,8,7 („ale personalităţii”) de cele 2 triunghiuri superioare: al Spiritului personal (Sephiroţii 6,5,4) şi al Spiritului ceresc (Sephiroţii 3,2,1); al doilea văl, numit „prăpastia”, separă Sephiroţii 4-10 de triunghiul sephirotic Supernal („al Spiritului Ceresc”): 3,2,1; libertatea accesibilă omului depinde de transcenderea celor două văluri;
* în taoism (fondator:Lao Tzu – N: 604 BC), libertatea se suprapune pe cunoaşterea Căii („Dao”), una şi aceeaşi în cer şi pe pământ, care trebuie urmată, dar a cărei definiţie scapă minţii umane;
* în confucianism, (fondator : Confucius: 551 BC-479 BC), conceptul de libertate se suprapune peste respectarea plină de pietate a ordinii în familie şi societatea umană;
* shintoismul3, religia naţională a Japoniei (se spune: „te naşti japonez şi shintoist totodată, indiferent ce religie vei adopta ulterior”), este de tip şamanic, cu elemente de sincretism în special budist; shintoismul venerează spiritele naturii (kami), relevând în felul acesta comuniunea de esenţă a omului cu întregul univers; este o religie a armoniei şi optimismului , care recomandă respectarea strămoşilor, a descendenţilor, a comunităţii umane şi a întregului univers, a tuturor tabu-urilor, a purificarii rituale, în special înainte de adorarea spiritelor kami; eliberarea nu constă în transcendenţă, ci în aducerea spiritelor kami în casă, în societate, în temple şi cooperarea cu acestea; răul şi egoismul nu aparţin lumii acesteia, de aceea trebuie alungate ;
* în islam, un pasaj din Hadith este interpretat în diferite feluri, în special ca „predestinare”. Dar Allah nu determină destinul nimănui. Omul este liber în faptele sale, iar suma acestora îi va hotărî destinul în momentul morţii. 4
Există o cale spre libertate individuală proprie creştinismului ?
Ideea libertăţii individuale pare mai tentantă din perspectiva acelor curente de gândire care promit mântuirea omului prin el însuşi sau pur şi simplu lipsa nevoii de mântuire fiindcă omul e el însuşi Dumnezeu – şi care urmează o „dinamică spirală” cu creşteri, prăbuşiri, reveniri în raport de perioadele de criză generală şi individuală, decât ideea libertăţii în creştinism . Dar, ancorându-se în el însuşi , omul îşi pierde încă o dată paradisul certitudinii, fiindcă încrederea în sine , în acest context, nu este încrederea în Sinele divin, ci în propriul ego care-l obligă la limitare faţă de exterior şi ancorare în propria angoasă a ego-ului. Libertatea, aşa cum afirmă Anselm Grün5, „este un cuvânt central în Biblie”. „Staţi tari în libertatea cu care Christos ne-a făcut liberi”,scrie Sf.Pavel în Epistola către Galateni (Gal.,5.1). „Mântuirea prin Isus Christos este descrisă ca eliberare, ca o mare invitaţie de a trăi ca fii şi fiice libere ale lui Dumnezeu” iar viaţa spirituală în biserica primară este considerată ca un exerciţiu al libertăţii. Creştinii sunt prin însăşi esenţa lor, liberi – fiindcă ancorarea în Dumnezeu îi scuteşte de frica de oameni şi de orice fel de adversităţi – şi îi apără şi de „umbra proprie” , din interior, de ruşinea sau teama de a se afla ‘descoperiţi’ în aspectele neconforme ale personalităţii lor, faţă de ceilalţi – fiindcă Tatăl ceresc îi cunoaşte, îi iubeşte şi i-a iertat deja prin Isus. Creştinul devine liber fiindcă este ancorat în iubirea Lui Dumnezeu şi îşi manifestă, la rândul său, libertatea prin iubire. Dar, ca să reuşim să iubim cum ne-a iubit Isus, adică aşa ca un om pe deplin liber, trebuie să facem exerciţiul libertăţii. Leagănul culturii noastre este Grecia (sau, cum afirma Anselm Grün, „toţi suntem mai mult sau mai puţin greci”), aşa încât libertatea noastră se regăseşte în unitatea noastră („a fi una cu sine, cu universul şi cu Dumnezeu”), în patria noastră (care înseamnă a-şi avea lăcaşul în Dumnezeu) şi în suveranitatea noastră (adică libertatea faţă de dependenţele acestei lumi – creştinul merge impregnat de Duhul Domnului („unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”-2Cor3.17). De fapt, aşa cum spunea Angelus Silesius (sec. XVII, mistic german de etnie polonă): „cel care iubeşte libertatea, Îl iubeşte pe Dumnezeu” şi invers, „Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu iubeşte libertatea”.
În concluzie:
– noua paradigmă constă în afirmarea universului ca o realitate integrală şi coerentă, ale cărei elemente sunt interconectate şi care reprezintă o proiecţie holografică de informaţii;
– orice cale spirituală este înainte de toate o cale spre libertate;
– orice cale spirituală afirmă unitatea de esenţă a omului cu întregul univers şi cu Fiinţa Supremă;
– în stadiul actual al cunoştinţelor, se poate afirma că raţiunea confirmă religia;
– conceptul de libertate individuală în condiţiile realităţii integrale a Universului reia astfel, documentând ştiinţific, spusele lui Angelus Silesius, fiindcă atunci când fizica actuală se referă la univers ca o realitate holografică, „subiectul” hologramei e Dumnezeu.
NOTE:
1 „ªramana” este numit călugărul rătăcitor în unele tradiţii ascetice ale Indiei Antice: în Jainism, Buddhism, Ajivikism. El renunţă la lume, ducând o viaţă ascetică pentru obţinerea eliberării spirituale, fiindcă omul însuşi este răspunzător de faptele sale şi ca atare, culege fructele propriilor acţiuni prin reîncarnări successive. Eliberarea, în tradiţia şramanică, nu se atinge prin rituri şi ritualuri, ci este accesibilă oricui, indiferent de castă, religie, cultură sau culoare, prin asceză şi conduită personală.
2 Dan Seracu: „Kabbala”, Ed. Hungalibri, 1996 ISBN 973-96136-9-1
3 Louis Frédéric: „Le Japon, Dictionnaire et Civilisation”, Ed.Robert Laffont S.A.,Paris,1996 ISBN 2-221-06764-9
4 Destiny in Islam: Is it Destiny or freedom of choice ? Dr. Arshad Sayeed Siddiqui. www.islamicissues.org
L Dr. Ecaterina
Hanganu
Disciplina de
Hematologie Clinică,
Universitatea de
Medicină şi Farmacie
„Gr.T.Popa” Iaşi
