Galeria de Artă Time din Viena este mai mult decât o galerie, este un adevărat centru multicultural, o gazdă a vernisajelor, a spectacolelor de muzică şi a serilor de lectură. Iubitorii de artă au şansa de a face cunoştinţă cu personalităţile creatoare din spatele lucrărilor expuse aici. În acest loc, diversitatea este elementul-cheie, o diversitate care uneşte artiştii veniţi din diferite regiuni ale ţării şi, mai mult, din diferite colţuri ale lumii, şi ale căror talente formează un curcubeu al frumosului vizual, muzical şi literar. Pasionat al artei şi, în acelaşi timp, un om cu un impresionant angajament faţă de creatorii acesteia, Günther W. Wachtl şi-a dedicat mulţi ani din viaţă dezvoltării conştiinţei artistice, la sfârşitul carierei sale înfiinţând Cercul de Cultură din Viena, în cadrul căruia o mare varietate de activităţi culturale precum prezentări de carte sau concerte sunt deschise publicului amator de scena pe care arta nu mai înseamnă doar artă, ci şi viaţă. În anul 2005 a luat naştere Galeria Time din Viena, o platformă non-profit dedicată artiştilor, a cărei atmosferă trezeşte atât căldura, cât şi sacralitatea din cuvântul “artă” şi care îi invită pe unii dintre noi să se regăsească, iar pe alţii să se descopere prin prisma şi cu ajutorul lucrărilor expuse sau a activităţilor organizate la care putem participa. Galeria Time este singura galerie românească particulară din Viena susţinută de Hant Bau GmbH şi are o strânsă colaborare cu Primăria Bezirk-ului 1. Printre ultimele evenimente care au avut loc aici trebuie amintit şi vernisajul cu intrare liberă „Die Ausdruckskraft der Zeichen”, în cadrul căruia artiştii Christa Kern, Thomas Kröswang, Rudi Kruspel, Abd A. Masoud şi Michael Leon Saathen s-au dedicat expresivităţii simbolice a caracterelor alfabetice şi explicării semnificaţiei acestora în cultură şi filozofie. Un alt eveniment de o importanţă culturală semnificativă a fost expoziţia de pictură a lui Adrian Moldovan, pictor născut în Braşov, un artist cu o viziune artistică remarcabilă a trandafirilor. Numită “Guns & Roses”, colecţia de picturi denotă trandafirii ca motiv reprezentativ şi potrivit oricărui context. Varietatea culorilor şi a personajelor din picturile sale păstrează aerul de integritate, forţă, dar şi sensibilitate a acestor misterioase flori; un adevărat spectacol vizual. Galeria de Artă Time din Viena e mai mult decât o galerie. E o experienţă de viaţă. Galeria Time se afla pe strada Martinstraße 54, 1180 Viena.
Günther W. Wachtl