29 iulie 2012 a trecut. Poporul a votat. Preşedintele s-a reîntors. E ceva de învăţat? Doar câteva concluzii: cei care au participat
la referendum au avut curaj. Au optat pub lic! Mulţi au şi crezut că fac un gest politic, unul util! Pentru ei cât şi pentru România! Referendumul a răspuns astfel unei nevoi. Poate că momentul ales, în miez de vară, n-a fost cel mai potrivit. Oricum să fi fost, milioane de români n-au boicotat referendumul. Este şi rămâne cel mai mare câştig! Implicarea în viaţa politică este şi rămâne necesară! Cu toate că poporul – atâta cât a participat – a ales, n-a fost de ajuns! Curtea Constituţionala (CCR) a decis să nu recunoască rezultatul votului. O decizie evident nedreaptă, care a fost şi va fi încă îndelung comentată. Legitimitatea, născută doar prin implicare, a luat o palmă usturătoare. Legalitatea însă, la cheremul CCR, s-a impus! Ce s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi fost să fie „nevoie „de cvorum? Dacă votul celor opt milioane de participanţi ar fi contat şi pentru CCR. Românii ar fiavut imediat şansa unui nou început! Astfel, deznodământul doar se amână. Vin alegerile parlamentare. Pe 2 decembrie 2012 votul diasporei contează din nou. Credibilitatea externă a ţării este însă şi va rămâne afectată! Ar fi fost, în cazul validării, la fel de afectată! Ce s-ar fi întâmplat dacă Victor Ponta n-ar fi cedat presiunilor venite de la Bruxelles? Dacă n-ar fi acceptat impunerea cvorumului? Ar fi reuşit Victor Ponta să fotografieze mai bine oglinda unui popor sărăcit şi necăjit? Ochii românilor, aflaţi departe de ţară, a pensionarilor, a şomerilor ar fi trebuit să-i fie lui o oglindă! De ce a acceptat, încă înainte de 29 iulie, ca ţara să devină „ciuca bătăilor” unora şi altora, de la Bucureşti şi până la Bruxelles… Conform primului sondaj de opinie naţional realizat de CCSB (august 2012, 1004 persoane, metoda CÂŢI, marjă de eroare +/- 3,1%) după referendum, evoluţia încrederii populaţiei României în UE a scăzut masiv! Aceeaşi soartă au avut Parlamentul, Avocatul poporului precum şi… justiţia. Românii se încred cel mai mult în… pompieri, urmaţi de armată şi biserică! Cu trei luni înainte de alegerile parlamentare, doar 13% mai au încredere în partidele politice. În politică ca şi în fotbal, contează bineînţeles succesul! În politică, ca şi în fotbal, se mai schimbă jucătorii. În politică ca şi în fotbal se schimbă uneori chiar şi tactică de joc… în timpul jocului, antrenorii şi… se câştigă (şi) la masă verde. După cum, din păcate, s-a văzut! Cum să vrei să fotografiezi o oglindă, fără să te vezi tu însuţi în ea? Cum să înţelegi lumea, aflându-te în afara ei? Acelaşi sondaj al CCSB din 01.09.2012 arată că un politician popular, apropiat de oameni, precum Primarul General al Bucureştiului, medicul Sorin Oprescu conduce detaşat cu 49% în preferinţele celor intervievaţi la capitolul încredere. La întrebarea „cată încredere aveţi în…?”, Traian Băsescu adună 21% din preferinţele electoratului iar Victor Ponta 43%. Victor Ponta ar fi putut să-l citească înainte de 29 iulie pe generalul chinez Sun Tzu (544 – 496 î. Hr.), care scria în Arta Războiului: „Cei care sunt experţi în arta apărării, se ascund sub nouă straturi de pământ; cei care sunt abili în arta atacului se deplasează ca şi cum ar cădea din al nouălea cer. Astfel, ei sunt capabili să se apere şi să-şi asigure o victorie totală, în acelaşi timp.”!
Dr. Alex Todericiu, analist politic
